În 842 de ani de subjugare
a iobagilor transilvăneni de către nobili au fost nevoiţi să îndure multă
umilinţă, nedreptate şi foamete. În ,,Cronica Mârgăului" scrisă de preotul
paroh IOAN UNGUR în anul 1858, este descrisă foametea din 1815 – 1817, când oamenii fierbeau
,,cocenii goi, fără grăunţe şi-i mâncau,
ori iarbă, măcriş, lobodă fără pâine". Ţăranii erau numiţi de către
nobili ,,amărâţi oameni proşti şi iobagi", erau subjugaţi iar în loc de
plată ,,i-au bătut cu poltaua de smicele (mănunchiuri de nuiele) şi erau mai
nebăgaţi în seamă decât nişte mahre (vite)". Nedreptatea era de nedescris:
,,tot pământul, toate pădurile, ba zic domnii că şi cerul care-i pe drept
curtea lui şi acela îi aparţine. Proştii nu aveau nimic, numai necaz, slujba
cea grea şi ficiorii să-i ducă în cătănie".
Nobilii
erau privilegiaţi ,,erau scutiţi de a da porţie şi de a da cătane pruncii lor,
ei biruie şi stăpânesc toate locurile cele bune, proştii numa ce le da domnii şi
ce nu le trebuia lor"
Obligaţiile
iobagilor erau multiple faţă de nobili. Erau impuse trei tipuri de rente: în
produse, în muncă şi în bani. ,,Ziua, noaptea, vara, iarna, nu ca un iobag ci
ca un rob cumpărat era tot în slujba domnească, cu carul, cu plugul, cu coasa,
muierile cu belceaua (leagănul) se duceau la slujbă. Dacă nu i se părea cum
lucrau îi bătea ca pe mahre şi de se ura îi vindea.
Obligaţiile
în muncă erau nelimitate, loturile fiind lucrate de femei şi copii sau ,,după
ce-şi găta domnul său tot lucrul câmpului". Nu se puteau plânge la
dregători de abuzurile nobililor pentru că ,,încă-l bătea”.
Erau
obligaţi să dea şi produse obţinute în agricultură: ,,din toate câte avea
bietul om sărac, din semănătură, din grâu, ovăz, orz, din cânepă, da la domnul
dijmă, adică a zecea parte, ba şi din gâşte,
din găini şi ouă, unt, caş din oi....". Mai vindeau lemne pe la târguri,
alune, fructe de pădure pentru
că ,,da bieţii iobagi şi taxa domnească în bani". La toate acestea
se adăugau şi alte abuzuri lăsându-i pe iobagi fără nici un fel de drepturi.
Exemplu, vânzarea unui pământ sau o donaţie, avea loc cu tot cu iobagi. Nobilii
aveau în schimb ,,raiul pe pământ", cu case, baluri, jocuri şi moşii
întinse.
În 1848,
împăratul arborează steagul de mătase scris cu litere de aur: ,,Libertate,
Egalitate, Fraternitate". Iată cum caracterizează NICOLEA BĂLCESCU
atitudinea poporului din M-ţii Apuseni, în preajma anului 1848: ,,Îl văzurăm
desfăşurând toată energia sa, stând neclintit ca granitul munţilor săi înaintea
duşmanului ce măturase atâtea oştiri mari şi tari... Fusei fericit a găsi
acolo, pe acele piscuri uriaşe, pe deasupra norilor, o naţionalitate şi o viaţă
românească înfocată şi puternică"
Începând
cu 15 martie 1848, Imperiul Habsburgic din care făcea parte şi principatul
Transilvaniei, a fost zguduit de mişcări revoluţionare. Pe 29 mai, prin
rescriptul Împăratului FERDINAND, este convocată la Cluj, Dieta Ardealului,
fiind chemate cele trei naţiuni ale principatului Transilvania (românii,
ungurii şi saşii). ,,Deputaţii unguri nu lasă să aibă nici o naţie drept de naţionalitate,
numai dânşii, ungurii, că ţara numai a ungurilor este, nu a saşilor, nici a
românilor, deşi românii sunt cu două părţi mai mulţi decât ungurii".
În
ciuda interdicţiilor organelor administrative,
ştirile despre evenimentele de la Viena, Pesta, Cluj şi alte părţi se extind,
tipărindu-se proclamaţii şi manifeste. Vestea desfiinţării robotei şi
dijmei a pătruns în ţărănime
îngrozindu-i pe nobili. La Blaj se ţin grandioase adunări care nu schimbă situaţia
politică dar au o influenţă pozitivă asupra închegării naţiunii. Înarmarea ţăranilor
a constituit una din preocupările de bază ale revoluţionarilor români, în
dotare intrând: lancea, coasa, toporul, furca şi câteva arme de foc.
La 4
decembrie, AVRAM IANCU, în frunte cu 500
de lăncieri şi 250 de puşcaşi soseşte la Săcuieu însoţit de căpitanul FRANCISC IVANOVICI şi ocupă poziţii de luptă pe înălţimile de la Rogojel. Este sfătuit de
colonelul LOSENAU să atace Bologa. Atacul trupelor româneşti urma a fi
sprijinit de 70 soldaţi imperiali. AVRAM IANCU deplasează o parte din trupe la
Traniş urmând a face şi o recunoaştere a terenului. Pe 7 decembrie, căpitanul
IVANOVICI se angajează în luptă însă înregistrează insucces. AVRAM IANCU află de această luptă pierdută şi spune
despre acest atac că a fost ,,nesocotit” iar rezultatul a fost ,,incendierea
satelor Traniş şi Vişag... şi descurajarea poporului armat”. Moţii se retrag la Săcuieu, Rogojel însă
AVRAM IANCU a oprit retragerea trupelor sale şi
regruparea la Mârgău. În 10 decembrie anunţă că a fost nevoit să trimită acasă
lăncierii din lipsă de provizii şi echipament de iarnă. Se angajează să strângă
noi cete noi pentru a le trimite pe
Valea Drăganului şi ordonă tribunului
IOSIF MOGA să se îndrepte spre Huedin cu trupele sale, însă aici vor fi
puternic atacate. Generalul WARDENER se retrage către Aiud, colonelul URBAN
iese din Cluj, IOSIF MOGA o ia pe Someş în jos. Teritoriul Transilvaniei, cu
excepţia Munţilor Apuseni intră la sfârşitul lunii decembrie sub controlul
generalului BEM. Se instituie ,,faimoase tribunale de sânge”. La 22 decembrie,
Preşedintele Comitetului Revoluţionarilor maghiari declară că nu vede în mişcarea
poporului român decât explozia instinctelor animalice. Munţii Apuseni au rămas
unicul adăpost al revoluţionarilor. În sarcina lui AVRAM IANCU cade şi apărarea
drumurilor înguste de munte care duc de la Huedin spre Albac.
În 3 ianuarie 1849, pătrund în Călata 1000 de gardişti sub conducerea lui
GELEY, având asupra lor şi un tun. Călătanii îi aşteaptă în poziţie întărită şi
îi reţin patru ore până femeile şi bătrânii îşi salvează avutul. Ocupată apoi
de duşmani, comuna s-a prefăcut în scrum. IOAN UNGUR scria: ,,sculatu-s-au
ungurii şi au aprins Călata şi au ars tot cu biserică, cu tot, care era nouă...
Aprins-au Moloşîgul, Morlaca....” Apoi s-au retras la Huedin. AVRAM IANCU se
referă la această acţiune astfel: ,,pierderile românilor au fost de doi morţi,
inamicul a avut foarte mulţi morţi şi răniţi, câţi nu se ştie”
Mai au
loc o serie de acţiuni izolate, iar înspre sfârşitul lunii februarie
comandamentul militar advers hotărăşte să deschidă drumul în munţi pe Someşul
Cald şi Valea Călăţii. În 26 februarie, 600 de honvezi sau îndreptat spre Mărişel
însă în punctul numit Vârful Bătrâna au fost înfrânţi. În 12 martie au dezlănţuit
un nou atac cu 1600 de honvezi însă de această dată vin în ajutor şi femeile iar succesul este deplin. Trupele
adverse au mai încercat să intre în Apuseni, dar se petrec lucruri groaznice în
Sâncraiu şi Călata. Mărgăuanii înspăimântaţi au încărcat în care pruncii, grâu,
brânză, clisă şi au fugit în pădure.
În
cursul lunii mai PAUL VASVARI şi-a stabilit tabăra la Mârgău, unde noapte de
noapte se semnalau incursiunile moţilor până la marginea comunei. La 20 mai,
VARSVARI atacă Giurcuţa de Sus însă fără
succes. A procedat la dislocarea trupelor la Ciuleni şi Mănăstireni. Generalul
BEM a dat ordin să se reia ofensiva asupra moţilor. La cele patru companii se
adaugă încă două de secui şi gardiştii lui BUZGO. În 2 iulie înaintează spre munte pe mai multe
direcţii de la Mârgău. Ciuleni, Văleni şi Huedin. În faţa adversarilor, net
superiori ca număr şi arme, moţii sau retras în pădure lăsându-i să se afunde
mai adânc în munţi. AVRAM IANCU, după ce
a fost înştiinţat de acestea a luat măsuri grabnice de trimitere a ajutoarelor
sub comanda tribunilor NICOLAE COCHEŢ şi IACOB OLTEANU. Între timp localnicii
au hotărât să-l întâmpine pe adversar cum se cuvine. 500 de lăncieri şi puşcaşi
conduşi de INDREI ROŞU au ocupat poziţiile pe culmi. Femeile au venit în ajutor
la rostogolit de bolovani. În timp ce oastea lui VASVARI încercă să-şi
întărească tabăra, moţii blochează toate drumurile şi-i înconjoară. În data de
6 iunie, VASVARI este anunţat că drumurile au fost astupate cu copaci şi carele
cu provizii nu mai pot trece. În încercarea de a elibera drumul, este prins în
cleştele morţii de către moţi. Este înţepat cu lăncile şi i-au despicat trupul
în patru părţi. La vestea morţii lui VASVARI, deruta a devenit generală. Căpitanul
BUZGO, rămas în viaţă a fost urmărit, capturându-i-se caii, un tun, 100 de boi,
alimente, puşti etc. Duşmanii mai încercă să recruteze ostaşi, în Vârful
Hagăului Craiului fac cetate de pământ însă din Oradea au venit o mulţime de
cazaci muscali care intră prin toate casele în Huedin şi jefuiesc.
Mai
târziu ţara este împărţită în 11 unităţi administrative, URBAN fiind preşedintele
districtului Clujului. În această calitate s-a deplasat la Huedin, în 3
octombrie a adunat preoţii şi primarii satelor dând poruncă oamenilor să se
liniştească. Revoluţia este stinsă. Iobagii sânt eliberaţi şi devin proprietari
pe moşiile lor. Adunarea Naţională de la Blaj a avut ca scop, publicarea
libertăţii ţăranilor, adică ,,slobozenia de sub iobăgie. De bucurie şi astăzi
se numeşte Şestul acesta Câmpul Libertăţii şi va rămâne acest nume în veci,
căci aici s-au încălzit inima bieţilor români subjugaţi 842 de ani, trăgând cu
durere şi cu răbdare jugul iobăgiei, care acum îl ţâpă de pe grumazul lor”.
În realitate, desfiinţarea iobăgiei a fost
proclamată cu multe limite şi îngrădiri, însă nu a mai putut fi amânată la
infinit, fiind confirmată prin actele imperiale din anii următori.
Sursa: N. ŞTEIU, ,,Ţara Moţilor”,
Revoluţia de la 1848 – 1849, reflectată
în Cronica Mârgăului, Ed. Clusium, 1992
Ec. FELECAN VALERICA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu