I
se mai spune şi Biserica veche...
În cimitirul satului Baba-Ana se află Biserica cu hramul ”Adormirea Maicii
Domnului”. Aici nu se mai ţin slujbe de vreo optzeci de ani, pentru că a fost
construită o nouă biserică a satului, şi, astfel oamenii au uitat de cea veche,
cum se întâmplă de altfel mereu cu toate cele de pe pământul acesta. Am mers la
slujba de duminică în ziua de 05.07.2009, în biserica cea nouă, bineînţeles, pentru
că cealaltă este destul de şubredă, şi după cum am mai spus nu mai este
folosită de către creştini. După ce preotul a terminat predica, şi apoi s-a mai
vorbit despre problemele legate de administrarea lăcaşului de cult, am putut
vedea un document dintr-un registru al bisericii unde unul dintre preoţii
comunei: Ioan Păcuraru a notat câte ceva despre lăcaşul de cult, şi unde
bineînţeles, sublinia importanţa, rolul şi implicarea statului în conservarea
tuturor monumentelor istorice.
Şi
totuşi,o femeie e ctitorul acestei biserici
Am aflat că, deşi
nu există pisanie în care să se arate anul zidirii, pe cărţile vechi de slujbă,
se găseşte următoarea însemnare: ”Această Sfântă şi Dumnezeiască carte, s-a
cumpărat de către Medelnicereasa Sultana Falciana la leat 1815, noiembrie 1 şi
s-a hărăzit la sfânta Biserică ce o au făcut cu cheltuiala sa din temelie”. Tot
din această înscriere reiese că această femeie avea o moşie în satul Istău, Mizilul
de astăzi, aşa se explică faptul că au fost bani pentru construirea bisericii. Se
aminteşte numele primului preot slujitor: Popa Stan. Se mai menţionează faptul
că această construcţie din ceramică a Bisericii a fost trainică şi a rezistat
bine timpurilor. A fost acoperită cu şindrilă şi pardosită cu piatră. Este în
formă de corabie cu lungimea de 15 m şi lăţimea de 6m, iar înălţimea de 4 m. Are
o turlă de lemn învelită cu tablă aşezată în partea din faţă a bisericii care a
slujit de clopotniţă. ”Catapeteasma este din zid, a avut numeroase reparaţii în
1894, când i s-au adăugit un antreu de lemn cu geamuri,care cu timpul s-a
părăginit.”
Biserica
cea nouă, a atras tot mai mulă lume,
Tot fostul preot
Păcuraru, mai scrie mai scrie că “pictura interioară este din anul 1909, dar
pereţii sînt coşcoviţi, pictura în tempera este afumată şi nu se mai cunoaşte
nimic din ea”. In anul 1947 s-a reparat acoperişul când şindrila a fost
înlocuită cu tablă, de asemenea s-a reparat uşa de la intrare, încuietoarele şi
geamurile. Din 1815 se mai păstrează câteva icoane şi cărţi de ritual. Multe
din icoanele vechi au fost repictate. Sunt caracteristice uşa de la intrare, din
blăni de stejar cu balamale forjate, scara de lemn în spirală care duce la
clopotniţă. Iată ce se spune despre cum a fost uitată: ”A fost biserică de
enoriaşi din anul 1815 până în anul 1929, când a fost părăsită şi lăsată în
păragină”. Dintre slujitorii acestei biserici amintim pe preotul Stan, preotul
Ion Dobre, cu Grigore Popescu şi preotul
Dumitru. După ce am aflat aceste lucruri am mers să fac nişte poze, mi-aş fi
dorit ca picturile să se păstreze pentru cât mai mult timp, dar din păcate
acest lucru nu este cu putinţă, timpul, nu iartă, iar oamenii din păcate, încă
nu au învăţat să trăiască pentru eternitate sau să îşi îndrume paşii cât mai
aproape de Adevăr, să simtă viaţa din jurul lor, şi pe ei, să îşi acorde mai
mult timp pentru ceea ce merită cu adevărat. Toate trec: clădiri, biserici, monumente,
averi, doctrine politice, chiar şi viaţa, important este cu ce rămânem noi...
Carmen Mădălina Zafiu, studentă - USAMV BUCUREŞTI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu