vineri

Apel către românii care mai au bun simţ


Având în vedere că România are 10 milioane de hectare teren agricol, ar trebui să poată hrăni din producţia proprie pe cei aproximativ 18 milioane de români care mai sunt în ţară şi să asigure şi un export de produse agricole.

În acest moment însă România consumă din import peste 75% din necesarul de carne, lapte şi produse lactate, fructe, legume, etc.

Numai o guvernare iresponsabilă a putut transforma România din exportator de produse agricole în mare importator cu repercusiuni grave asupra balanţei comerciale a României. Actualele împrumuturi uriaşe contractate de la Fondul Monetar Internaţional şi care vor cădea în sarcina generaţiei următoare, sunt urmarea politicii, aşa zisei clase politice care, printre altele, nu a înţeles că agricultura este parte integrantă a economiei României şi neglijând independenţa alimentară împinge ţara spre sclavie perpetuă către ţările Occidentale.

Este foarte posibil să avem de a face cu un complex de inferioritate; marea majoritate a parlamentarilor şi guvernanţilor de după 1990 provin din mediul rural, se ruşinează de originea lor şi prin politica struţului vor să demonstreze că nu există agricultură în România şi ţărani români. Doar ca să nu îşi recunoască originea !

Singura soluţie pentru depăşirea acestei situaţii dezastruoase o reprezintă unirea celor 1,5 milioane de proprietari de terenuri agricole înregistraţi în Registrul Fermelor într-o organizaţie naţională care sa reunească toate asociaţiile profesionale ale agricultorilor.

Această organizaţie la nivel naţional va putea fi un partener de dialog atât pentru micii proprietari de terenuri agricole care nu au încredere în nici un fel de reprezentanţi guvernamentali, cât şi pentru Guvernul României şi Guvernul de la Bruxelles prin intermediul COPA-COGECA.

Doar lipsa de cunoaştere privind Politica Agricolă Comunitară a Uniunii Europene, obtuzitatea cadrelor cu putere de decizie si ideile moştenite din perioada comunistă (totul trebuie controlat de partid şi de stat, „ţăranii reprezentând un pericol pentru sistem…”) au făcut ca toate guvernele care s-au succedat din ’90 până în prezent să obstrucţioneze crearea unei astfel de organizaţii producând prejudicii grave locuitorilor din mediul rural şi întregii economii naţionale.

Lansăm un apel către toate persoanele care gândesc şi simt româneşte; să sprijine înfiinţarea urgentă a organizaţiei agricultorilor la nivel naţional, indiferent de denumirea pe care o va purta. Important este să se respecte structura piramidală anexată, structură agreată de Uniunea Europeană şi care a avut succes în ţările Europei Occidentale.

Vă mulţumesc anticipat pentru înţelegere şi colaborare.

Preşedintele sindicatului agricultorilor „Cultivatorii Direcţi din România”

Manole Benieamin

joi

Rasul la romani

Autor: Mircea Cărtărescu


Provin dintr-o familie săracă. Nu mă laud cu asta, dar nici nu pot s-o uit.

Una dintre cele mai persistente amintiri ale mele e despre părinţii mei care, seară de seară, timp de treizeci de ani, cât am locuit cu ei, făceau socoteala tuturor cheltuielilor de peste zi. Niciodată nu le ajungeau banii. În casă erau un singur salariu şi patru persoane.

Azi, părinţii mei trăiesc dintr-o singură pensie şi, credeţi-mă, nu dintre cele nesimţite. Eu însumi ştiu prea bine ce înseamnă sărăcia. Am cunoscut cozile şi frigul dinainte, am cunoscut inflaţia înnebunitoare de după. Timp de douăzeci de ani nu am câştigat nimic din scrisul meu, am trăit din salariul de profesor şi am susţinut din el o familie.


Cunosc şi eu socotelile de fiecare seară şi trasul de bani până la chenzină. E motivul pentru care n-am putut fi niciodată un om de dreapta sau, mai curând, am putut fi raţional, dar niciodată sufleteşte. Fără să fiu nici un om de stânga, ştiu de ce e nevoie de protecţie pentru cei slabi, cei fără noroc, fără şanse, pentru cei care nu fac faţă într-o lume a performanţei. Sunt la mijloc între cruzime şi populism, fără să ader nici la una, nici la alta. Nu pot aproba, deci, îngrozitorul sacrificiu care se cere astăzi compatrioţilor mei, chiar dacă mi se spune că e „răul cel mai mic”.

Nu pot înţelege de ce oamenii cei mai amârâţi din România de azi, cei cu viaţa cea mai năpăstuită, cu veniturile cele mai mici trebuie să-şi ia ultima bucată de pâine de la gură ca să salveze statul român. Mi se spune că statul român nu-i poate susţine, dar statul român uită să-mi explice cum se face că a tolerat, odată cu creşterea sărăciei generale, o creştere nemaiauzită a bogăţiei speciale. Nu mi se explică în ce fel am ajuns, în doar douăzeci de ani, o ţară de tip sud-american, în care câteva sute de familii posedă o bogăţie egală cu a sute de mii de alte familii.

Niciodată nu mi s-a explicat cum, prin ce mecanisme legale, a putut fi posibil să creşti ca venituri, în câţiva ani, de la zero lei şi zero bani, la miliarde. Prin ce forme legale, prin ce privatizări legale, prin ce licitaţii legale, de douăzeci de ani încoace, sub toate guvernările, fără excepţie, România a fost împărţită în câteva sute de bucăţi care-au fost dăruite câtorva sute de oameni?

Nu vreau să înţelegeţi că sunt adeptul „haiduciei” fiscale. Nu cer naţionalizări, confiscări şi deposedări de avere. Nu sunt anticapitalist şi ştiu că, în clasa de mijloc, există oameni care au câştigat cinstit, cu o risipă enormă de muncă şi inteligenţă, fiecare ban de care se bucură azi. Nu orice avere este însă sănătoasă, nu orice avere e sursă de bunăstare generală. Cele mai multe averi de la noi sunt obscene, maladive cumulări obţinute prin reţele subterane politico-economice. Ele nu îmbogăţesc, ci sărăcesc, secătuiesc statul de puterile sale, îi distrug sistemul judiciar, îl împotmolesc în corupţie.

Nu cer confiscarea , ci verificarea lor, elucidarea împrejurărilor în care câteva mii de oa meni au ajuns putred de bogaţi prin conspiraţie securistică, furt calificat şi trafic de influenţă. Clasa politică de la noi trebuie odată să înţeleagă că, sub oblăduirea ei, a apărut un stat al nedrep tăţii sociale, că impasul în care suntem azi i se datorează în întregime şi că e măcar în interesul ei, dacă nu al ţării, să schimbe starea de fapte. Căci un stat nedrept social şi fără respectul legilor va fi întotdeauna un stat instabil, primitiv, cu o clasă politică ameninţată. Un stat dispreţuit, pe drept cuvânt, de lumea civilizată.

Am mai spus-o: în România nu există, ca pretutindeni, corupţi, ci un sistem al corupţiei. Este mecanismul care produce sărăcia, conspiraţia care subminează statul. De aceea este monstruos şi nedrept să-i pedepseşti a doua oară pe cei săraci şi să te prefaci mai departe că nu-i vezi pe cei vinovaţi de sărăcia lor.

Nu este cinstit să tai un sfert din salariul unui medic sau al unui profesor, să ştirbeşti venitul, oricum insuficient, al unui pensionar ca să scoţi ţara din groapa de acum. Nu este nici eficient. Poate vom ieşi basma curată de data asta, dar vom cădea imediat în groapa următoare, căci statul român, aşa cum e el azi, nu poate să nu fie sărac.

Cu atât mai cinice, „ca râsul la mormânt” ar fi spus Eminescu, sunt exerciţiile de demagogie de pe canalele mercenare de televiziune, unde vezi zilnic mogulii plângând cu lacrimi de crocodil soarta celor pe care ei înşişi i-au adus în sapă de lemn, prin subminarea continuă a statului de drept. Niciodată hoţii n-au strigat mai tare „prindeţi hoţii!”

Romania in 2010, episodul 4, Codex Alimentarius

Din ciclul de pe internet adunate...

Pe pachetele de pâine Titan scrie deja că pâinea este fabricată cf Codex Alimentarius. Am citit cu ochii mei. România va experimenta pe populaţie produsul cancerigen initium
13 January, 2010 15:05 PM
Experimentul "Codex Alimentarius" începe cu România. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat să înceapă implementarea "Codexului", alături de alte 165 de state semnatare (95% din populaţia planetei).
"Codex Alimentarius" este un pachet de norme după care se vor alimenta populaţiile ţărilor semnatare. Acesta porneşte de la principiul că Terra nu mai poate hrăni pe toată lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificială, din produse chimice, cea modificată genetic etc.
Adepţii Teoriei Conspiraţiei susţin că măsura nu este altceva decât una de exterminare, care va reduce populaţia globului la cca doua miliarde, o masă mult mai uşor de hrănit şi de controlat de forţele oculte.
Nu a trecut o lună şi iată că apare ştirea că România este prima ţară din lume care va folosi în agricultură un compus chimic pe bază de initium, un ingredient activ din noua clasă a substanţelor chimice impuse de"Codex Alimentarius" . Produsele vor furnizate de compania germană BASF şi vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, roşii, castraveţi şi ceapa. Pentru publicul larg se spune că "beneficiile pe care le-ar aduce această substanţă sunt legate în primul rând de combaterea dăunătorilor, dar, totodată ea micşorează şi durata în care se obţine recolta." După ce acest produs va fi experimentat în România, urmează să fie omologată utilizarea lui şi înOlanda, Germania , Franţa, SUA, Canada şi Marea Britanie. Neoficial, conform cercetătorilor care combat "Codex Alimentarius" , folosirea produselor cu initium sporeşte cu până la 65% rata riscului de cancer de colon, substanţă care intră rapid în combinaţii chimice, devenind reziduală în organism. De pilda 1 mg de initium intrat în organism o singură dată se elimină în aproape un an. Or, dacă acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, aşa cum initium ajută la creşterea rapidă a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la mărirea tumorilor maligne. (S.L.)
D-zeu să-i ajute pe români.
Dacă eşti împotriva folosirii acestei substanţe, semneazăpetiţia online:

http://www.petitieo nline.ro/ petitie-p6642504 8.html
www.energielibera. net
http://www.pressrel easepoint. com/first- approval- worldwide- fungicides- initium%C2% AE-wine-and- vegetables
Pe acest site BASF-ul se lăuda pe 11 ianuarie !!!!!! că pentru prima dată în lume a fost autorizat într-un timp record fungicidul Initium care în România va fi vândut sub numele Enervin™
Acum cineva ar putea spune : şi ce dacă, este un nou fungicid ce creşte producţia .

Ce mă intrigă pe mine este viteza cu care a fost aprobat şi băgat pe piaţa românească. Probabil nu vei putea să vinzi cartofi decât dacă dai cu Initium ..........
Te cruceşti de ce sunt în stare conducătorii noştri pe care i-am ales
În ce ţară trăim?????????? ????????? ??????
Ar fi bine să răspândiţi cât mai mult că aşa cum s-a întâmplat cu Vaccinul contra cancerului de col uterin şi împotriva gripei porcine se pare că nu este în zadar

vineri

Urla Foamea

Nu cred că există un alt slogan sindical mai explicit, mai plastic şi mai realist în caracterizarea unei clase politice, care invocă în neştire, clamează din toţi rărunchii, că educaţia este principala prioritate a naţiunii. Cărturarul istoric Florin Constantiniu caracteriza această clasă politică moşită cu forcepsul de maşterele sfârşitului deceniului 8 din secolul trecut „ : ca fiind cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria României. Lipsita de expertiza, avida de căpătuiala si sigură de impunitate, ea s-a aruncat asupra României cu un singur gând: sa se îmbogăţească - a jefuit cum nici huliţii fanarioţi n-au făcut-o”..Încăpută pe mâna acestora, educaţia, această ingenuă siluită şi transformată într-o cadână îmbătrânită în aşteptări, batjocorită cu sârg, vlăguită şi lehămetuită este adusă, în comă, pe masa de operaţie. Diagnosticul, pus din ochi şi după ureche, prin osârdia unor echipe prezidenţiale şi ministeriale, adunături clientelare, fără busolă, fără o viziune clară a unui proiect naţional de salvare a educaţiei. Lipseşte harta viitorului. Lipseşte reţeta miraculoasă ce ar trebui să se administreze unui sistem extraordinar de sensibil la metamorfoze entropice, proces ce va împinge spre dezastru, spre mutaţii insurmontabile această instituţie fundamentală a ţării.

Nevolniciile tatonate, în mod artificial, în educaţie, de fiecare echipă managerială a ministerului, atât în organizarea testelor naţionale, a tezelor unice,cât şi a altor hibridizări aleatorii, a contribuit şi mai mult la bulversarea elevilor. Toate aceste invenţii aberante, "reforme" si "programe" inepte şi distructive, aplicate fără nici-o logică în ultimii ani, îşi cer acum decontul. Calitatea pregătirii elevilor, a candidaţilor la licee şi facultăţi scade de la an la an. De vină sunt tocmai modificările browniene din sistem, prea multe şi prea arbitrar aplicate. Astfel, schimbările care erau menite să ridice calitatea învăţământului nu au făcut altceva decât să o scadă, să deprecieze imaginea şcolii româneşti în general.

Mai de curând şcoala românească considerată, pe bună dreptate, creuzetul care genera sumedenia de diplome, medalii, premii cucerite prin concursurile internaţionale, când nivelul IQ al românilor este cotat (nu de noi) peste media europeană, când tineretul şcolit al românilor este căutat de cele mai exigente laboratoare, cele mai prestigioase institute de cercetare sau cele mai răscunoscute universităţi din lume, corpului didactic al sistemului de educaţie îi este interzis statutul social care să-i permită o existenţă decentă, recunoaşterea notorietăţii şi preţuirii prin reaşezarea, la locul cuvenit, pe scara de valori a societăţii în care trăim.

Tratamentul social, aplicat celei mai şcolite bresle, elita societăţii româneşti, s-a dovedit a fi un atentat deliberat la adresa acestei tagme. Cu o ipocrizie funestă i s-a administrat cea mai inumană şi inexplicabilă atitudine politică celor care trudesc pentru modelarea şi şlefuirea, cu o răbdare de bijutier, a viitorului unei naţii, a unui popor. În ultimii 20 de ani, şcoala românească a suferit cele mai oribile şi perverse lovituri de la toţi cei care au fost la guvernare, fără nici-o deosebire. O privire retrospectivă asupra celor doua decenii de speranţe zadarnice atestă faptul că nimic din ce-am gândit nu s-a împlinit. In acest sector social de o importanţă vitală domnesc stagnarea si deziluzia, frica zilei de mâine, începuturile neterminate, politica mizerabilă, cu puşca la ochi, manipularea televizată cu o eficienţă diabolică. Impunerea prin toate mijloacele a unei viziuni tulbure, asupra viitorului copiilor noştri.

Sub pretextul unei pretinse reforme, de fapt a unei intervenţii malpraxis în viscerele sistemului educaţional, demnă de a fi o veritabilă teorie a conspiraţiei, s-a reuşit parţial distrugerea premeditată a rezistenţei cultural-naţionale a acestui popor. Degradarea educaţiei, colapsul sistemului de învăţământ, prăbuşirea exigenţelor faţă de generaţiile educate mai degrabă de televizor decât de şcoală şi de familie au fost ţinta predilectă a trupelor de asalt pseudoreformatoare. Şcoala, care trebuia să fie un pilon de rezistenţă a unei naţii a fost vulnerabilizată în mod sistematic, metodic de găştile colorate ale politicii neaoşe, ajunse la monitorul de comandă, virusând, parazitând, prin tot felul de tertipuri, arhitectura organizatorică şi morală a învăţământului românesc. Privită retrospectiv, starea de faţă, dramatică prin conexiunile ei, deplorabilă prin insinuările degradante, de factură politică, făcute de indivizi rupţi de realitate, lipsiţi de o minimă expertiză, te face să-ţi dai seama de strategia ultimilor două decenii, prin care structura sistemică a şcolii a fost ocultată pas cu pas.

Aducerea în sistemul de învăţământ, prin reţeaua mafiotă şi semidoctă a învăţământului particular, multiplicat patologic, a tuturor celor care nu au fost în stare să fie admişi în învăţământul de stat, personaje cu o pregătire precară, deprecierea până la pierderea totală a competenţelor cerute de minimul de pregătire la examenele de licenţă sau grade didactice au reprezentat tot atâtea centre de malignizare a calităţii muncii din şcoală . Crearea posibilităţilor de fraudare prin cumpărarea, la liber, a lucrărilor de licenţă sau de gradul I, contrafăcute la comandă, făcături fără valoare ştiinţifico-didactică, a dus ireversibil la distorsionarea imaginii imaculate a şcolii, la crearea unei proiecţii superflue privind finalizarea studiilor de către tineretul dezorientat al ţării. La ora actuală, pe piaţa neagră din subsolul instituţiilor superioare de învăţământ şi nu numai, se pot târgui, ca la iarmarocul de orătănii, diplome de licenţă, titluri ştiinţifice, atestate de profesionalizare, etc.. Gravele deficienţe şi lacune, insinuate politic, prin multiplicarea posibilităţilor de corupţie la diferite examene a cadrelor didactice au mărit catastrofal percepţia unui sistem educaţional viciat până în măduva oaselor. Aceste inventivităţi aberante prăsite în umbra legii au avut scopul conspirativ de a slăbi corpul profesoral, de a-l vulnerabiliza în faţa societăţii, a beneficiarilor procesului educativ instructiv, a partenerilor din cadrul comunităţilor locale.

Concomitent, au urmat apoi sumedenia manualelor alternative, mijloace sigure de îmbogăţire a faunei clientelare, cărţi pentru elevi concepute sub orice critică, din punct de vedere ştiinţific, a căror arhitectură a fost degradată premeditat şi trimisă în ridicol prin subminarea aurei providenţiale sau eliminarea marilor personalităţi istorice, culturale şi ştiinţifice ale României, deprimarea şi diminuarea prin golirea de conţinut, cu un sarcasm schizoid, a valorilor naţionale. Voci importante şi reprezentative ale cărturarilor şi şlefuitorilor limbii române, dar şi atitudinile cele mai avizate ale unor cadre didactice a cerut revizuirea imediată a manualelor şcolare, pline de greşeli şi de aspecte licenţioase cu încărcătură gravitaţională în nobila misiune de a aduce generaţia tânără în sfera esteticului, a moralei creştine, singura care duce spre apropierea de divinitate.

Distrugerea metodică a învăţământului rural, segment important al învăţământului românesc, prin lipsirea, fără discernământ, a dascălilor de la ţară, de cele mai elementare condiţii de supravieţuire, transformându-i într-o masă amorfă, fără nerv sindical, fără preocupări specifice unui intelectual, impunându-le preocupări domestice, care să le asigure viaţa de zi cu zi lor şi familiei. Pauperizarea şi înstrăinarea slujitorilor şcolii au adus modificări de comportament transformându-i într-o masă de manevră electorală, într-un segment social plin de umilinţe, aruncaţi la cheremul primarilor boiţi în toate culorile minciunii şi corupţiei generalizate. Dascălul din rural trăieşte cele mai grele momente de sudalmă, de centrifugare socială, de extruziune din locul care a fost câştigat cu onoare de înaintaşii lor. Reducerea la derizoriu a sporului de rural, plasarea la cheremul politicului discreţionar a unor drepturi fundamentale de care ar trebui să beneficieze toţi slujitorii şcolii săteşti a făcut din această nobilă breaslă, o paria a societăţii.

Absurda şi halucinantă descentralizare prin supracentralizare a şcolilor, măsură luată fără nici-un discernământ, total în contrarietate cu interesul învăţământului, prin care şcoli cu un număr important de elevi au fost transformate în structuri şcolare, un fel de unităţi de învăţământ, fără director, fără consiliu de administraţie propriu, fără ca acel responsabilul de structură să fie remunerat cu o indemnizaţie modică pentru a supraveghea procesul educativ-instructiv, pentru administrarea mijloacelor mobile şi imobile ale şcolii, pentru manageriatul curent al şcolii. Este de neînţeles raţionamentul prin care, educatoarele, învăţătorii sau profesorii diriginţi, care răspund de o grupă, sau de o clasă, subunităţi şcolare cu un număr redus, limitat de elevi, primesc, pe bună dreptate, îndemnizaţii de consiliere iar responsabilul de structură, care are aceleaşi importante îndatoriri, pe care le avea un director de şcoală este pur şi simplu ignorat, fără ca această muncă să fie retribuită printr-o minimă indemnizaţie, deşi este obligat să presteze activităţi de o responsabilitate deosebită ca aplicarea şi monitorizarea unei politici şcolare adaptată la cerinţele comunităţii, organizarea şi coordonarea activităţilor, extradidactice şi extraşcolare. Această măsură, impusă fără nici-un discernământ, este mai de neînţeles, deoarece sutele de elevi, de foşti elevi, părinţi şi alţi cetăţeni care au nevoie de un act de studiu , o adeverinţă, trebuie să se deplaseze, uneori la zeci de km.,până la şcoala de centru, pentru a solicita actul respectiv fiindcă şcolile căzute în dizgraţie, metamorfozate în structuri, nu au director, deci nu au ştampile pentru a sigila actele oficiale. Această gravă eroare va duce iremediabil, în termen scurt, la o pierdere a identităţii şcolilor respective, la o degradare a procesului educaţional, la pierderi şi distrugeri de inventar, la ieşirea din firescul performanţelor şcolare. În plus, această măsură plină de un amatorism maladiv, sporeşte şi consolidează birocratismul din sistem, îndepărtează inadmisibil nucleul de conducere a şcolilor de cerinţele comunităţii şi este în discordanţă cu Pactul Naţional pentru Educaţie, document programatic acceptat de toate forţele sociale şi politice din România.

Ieşirea în stradă a zecilor de mii de cadre didactice, în toatele mari oraşe ale ţării avertizează faptul că totul este drenat spre un făgaş greşit, dovedeşte fără tăgadă că aşa nu se mai poate, că durerea produsă de cuţitul care a atins osul este inacceptabilă, că sistemul politic, maculat de corupţia ubicuitară, ipocrit şi falimentar al ţării, trebuie sancţionat asupra faptului că amatorismul, arbitrariul şi lipsa înţelegerii cerinţelor şcolii duce indubitabil la spre un deznodământ dramatic distrugător în ceea ce priveşte viitorul ţării.

Sindicalişti din toate judeţele ţării, uniţi-vă!

Prof. dr. Vasile Ofileanu – Vaslui

miercuri

Salariile guvernantilor nostri

Cat castiga guvernantii nostri si de ce nu mai ajung banii pentru pensii si salariile bugetarilor de rand, puteti vedea aici:

http://www.scribd.com/doc/31594328/salariile-guvernantilor

duminică

Prognoză 2012: Spre o nouă ordine socială mondială”

- traducere si adnotare a articolului lui Richard K. Moore de pe Global Research: “Prognosis 2012: Towards a New World Social Order”, 27 februarie 2010 -

*

Sfârşitul dezvoltării – capitalişti versus capitalism[1]

[...] Citim că zona euro este condamnată, iar Grecia este doar prima victimă. Citim că pachetele de stimulare nu dau rezultate, şomajul este în creştere, dolarul are probleme mari, creşterea stagnează în continuare, afacerile imobiliare vor fi următorul balon de săpun care se va sparge etc. Este uşor să ai impresia nereuşitei adaptării capitalismului şi că societăţile noastre sunt în pericol de a se prăbuşi în haos. O astfel de impresie ar fi parţial adevărată şi parţial greşită.

Pentru a înţelege situaţia reală trebuie să facem o distincţie clară între elita capitalistă şi capitalismul în sine. Capitalismul este un sistem economic acţionat de creşterea economică; elita capitalistă este alcătuită din oameni care au reuşit să obţină controlul asupra lumii occidentale, în timp ce capitalismul a funcţionat în ultimele două secole. [...] Capitalismul este un vehicul care i-a ajutat pe bancheri să atingă puterea absolută[2], dar ei nu sunt mai fideli acestui sistem decât faţă de locuri sau orice sau oricine altcineva. După cum s-a menţionat mai devreme, ei gândesc la scară globală, cu naţiunile şi populaţiile în calitate de pioni. Ei definesc banii şi îi eliberează, la fel ca bancherul într-un joc Monopoly. De asemenea, pot crea un joc nou, cu un nou tip de bani. Au depăşit de mult orice nevoie de a se baza pe un anumit sistem economic pentru a-şi menţine puterea. Capitalismul a fost la îndemână într-o eră de dezvoltare rapidă. Pentru o eră fără dezvoltare, se pregăteşte un joc diferit. [...]

Rezultatul planurilor de salvare de trilioane de dolari [programele de "stimulare" guvernamentale luate de majoritatea statelor in urma crizei financiare declansate in 2007 - n.n.] a fost uşor previzibil, cu toate că nu aflăm acest lucru din paginile financiare. Bugetele naţionale erau deja trase în toate părţile, şi cu siguranţă nu dispuneau de rezerve pentru a sprijini planurile de salvare. Astfel, prin planurile de salvare guvernele au sfârşit prin a acumula alte datorii imense. Pentru a îndeplini angajamentele privind planurile de salvare, banii trebuie împrumutaţi de la aceleaşi instituţii financiare care au fost repuse în activitate. Cu planurile de salvare, guvernele occidentale şi-au amanetat naţiunile bancherilor. Guvernele sunt acum într-o dependenţă perpetuă pentru datorii faţă de bancheri. În loc să se instituie o procedură de administrare judiciară pentru bănci, s-a instituit pentru guverne. Cabinetul şi consilierii lui Obama provin aproape în întregime de pe Wall Street şi aflându-se la Casa Albă pot supraveghea îndeaproape noua achiziţie, SUA, suverane cândva. Poate că în curând vor prezida lichidarea lor.

Bancherii deţin acum controlul asupra bugetelor naţionale. Ei hotărăsc ce poate fi finanţat şi ce nu. În cazul finanţării războaielor şi producţiei de arme, nu se stabilesc limite. În cazul serviciilor publice, ni se spune că deficitele trebuie să fie ţinute sub control. Situaţia a fost exprimată foarte bine de premierul irlandez Brian Cowan. În aceeaşi săptămână în care Irlanda a promis 200 miliarde euro pentru a salva băncile, a fost întrebat de ce a tăiat câteva milioane de euro din bugetele pentru serviciile critice. A răspuns: „Îmi pare rău, dar fondurile nu mai există”. Desigur că nu mai există! Trezoreria a fost dată de pomană. Dulapul este gol.

Aşa cum ne putem aştepta, datoria băncilor are cea mai mare prioritate pentru bugete. La fel cum cea mai mare parte din lumea a treia se află în sclavia datoriilor faţă de FMI, la fel şi întregul Occident este acum sclav băncilor centrale proprii. Grecia este indiciul a ceea ce se va întâmpla peste tot.

*

Economia de carbon - controlul consumului

Într-o economie fără dezvoltare, mecanismele de producţie vor deveni relativ statice. În loc de societăţi concurente în inovaţii, vom avea birocraţie în producţie. Birocraţia va fi semi-statală, semi-privată, preocupată mai mult de bugete şi cote decât de creştere, cumva în paralel cu modelul sovietic. Un astfel de mediu nu este condus de nevoia de a creşte capitalul şi nu face posibil un joc Monopoly profitabil. Vedem deja paşii făcuţi pentru a comuta modelul corporativ înspre modelul birocratic, prin intervenţia sporită a guvernului în afacerile economice. Prin planurile de salvare de pe Wall Street, restructurarea forţată a General Motors, cererea de microadministraţie centralizată a sistemului bancar şi industriei, şi prin obligativitatea asigurării de sănătate, guvernul spune că piaţa trebuie înlocuită de directive guvernamentale. Nu că ar trebui să deplângem dispariţia capitalismului de exploatare, dar înainte de a sărbători trebuie să înţelegem cu ce va fi înlocuit.

Într-o epocă a capitalismului şi dezvoltării, accentul jocului a fost pus pe latura productivă a economiei. Scopul jocului era să controleze mijloacele de creştere: accesul la capital. Motorul de creştere a capitalismului a creat cererea de capital; bancherii au controlat oferta. Taxele se bazau în cea mai mare parte pe venituri, din nou legate de latura productivă a economiei. Într-o epocă lipsită de dezvoltare, accentul jocului va fi pus pe latura de consum a economiei. Scopul jocului va fi să controleze necesităţile vieţii: accesul la alimente şi energie. Populaţia creează cererea pentru necesităţile vieţii; bancherii intenţionează să controleze oferta. Taxele se vor baza mai ales pe consum, în special de energie. Iată ce înseamnă sperietura încălzirii globale, cu taxele sale pe carbon şi creditele de carbon.

În Marea Britanie se vorbeşte deja de cote de carbon, cum ar fi raţionalizarea benzinei în timp de război. Nu numai că veţi plăti taxe pe energie, dar cantitatea de energie pe care o puteţi consuma va fi stabilită prin directivă guvernamentală. Vi se vor emite credite de carbon, pe care le puteţi folosi pentru condus, pentru încălzire, sau în cazuri rare, pentru călătoriile cu avionul. De asemenea, în Marea Britanie, autostrăzile încep să fie electrificate, pentru a se putea urmări kilometrii parcurşi, ca dvs. să fiţi taxaţi în consecinţă sau penalizaţi dacă depăşiţi limita. Ne putem aştepta la aceste lucruri să se răspândească în Occident, deoarece aceiaşi bancheri internaţionali sunt responsabili pretutindeni.

În ceea ce priveşte propaganda, acest control asupra consumului este vândut ca o soluţie la încălzirea globală şi petrol. Campania de propagandă a avut foarte mare succes, fiind captată întreaga mişcare ecologică. În Copenhaga, demonstranţii au înfruntat poliţia, purtând semne în sprijinul taxelor pe carbon şi al creditelor de carbon. Dar de fapt, regimul de carbon nu are nimic de-a face cu clima sau cu durabilitatea. Este vorba doar de a microadministra fiecare aspect al vieţii noastre şi fiecare aspect al economiei.

Dacă celor care conduc lucrurile le-ar păsa cu adevărat de durabilitate, atunci ar investi în tranzit în masă eficient şi ar face trecerea în agricultură de la metodele intensive pe bază de petrol sau apă, la metode sustenabile. În schimb, introduc obligativitatea biocombustibililor şi ne vând maşini electrice, care nu mai sunt sustenabile sau eficiente din punct de vedere al emisiilor de carbon, faţă de autovehiculele standard. Într-adevăr, scopul real din spatele biocombustibililor este genocidul. Cu preţuri la produsele alimentare legate de preţurile la energie, şi terenurile agricole transformate din producţie de alimente în producţie de combustibil, rezultatul poate fi doar o creştere masivă a foametei din lumea a treia. Depopularea a fost mult timp un obiectiv declarat în cercurile elitei, iar dinastia Rockefeller a fost frecvent implicată în proiecte eugenice de diferite tipuri.

*

„Războiul împotriva terorismului” - pregătirea căii pentru tranziţie

Aşa-numitul război împotriva terorismului are două părţi. Prima parte este un pretext pentru abuzarea arbitrară a drepturilor cetăţenilor, ori de câte ori Homeland Security susţine că o acţiune este necesară pentru motive de securitate. A doua parte este un pretext pentru agresiunea militară SUA oriunde în lume, ori de câte ori Casa Albă susţine că Al Qaeda este activă undeva.

Am subliniat cuvântul „susţine” de mai sus, pentru că pretextul terorismului este folosit pentru a justifica puterile arbitrare, atât pe plan intern, cât şi la nivel global. Nu este nevoie de dovezi palpabile care să fie prezentate Congresului, ONU sau altcuiva, înainte ca o naţiune să fie invadată, o persoană să fie răpită şi torturată ca fiind „suspect terorist”, sau noi măsuri invazive de securitate să fie puse în aplicare. Când puterile sunt arbitrare, atunci nu mai trăim sub principiul statului de drept nici pe plan intern, nici internaţional. Trăim sub dominaţia oamenilor, la fel ca într-o dictatură, sau într-un regat sau imperiu de modă veche.[3]

*

Partea 1: Pregătirea drumului pentru o nouă ordine socială

Gulagul, lagărul de concentrare şi arestarea secretă în timpul nopţii – le-am asociat întotdeauna cu dictaturi fasciste şi comuniste - iar acum funcţionează nu doar sub jurisdicţia Statelor Unite, ci sunt justificate public chiar de preşedinte.

Există cu adevărat o ameninţare teroristă pentru patrie, iar aceste măsuri ar fi o reacţie înţeleaptă la o astfel de ameninţare? Răspunsurile la aceste întrebări sunt extrem de împărţite. Mai multe dovezi legiste palpabile au ieşit la lumină, inclusiv legături către agenţiile de informaţii, iar eu cred că majoritatea evenimentelor dramatice „teroriste” din SUA, Marea Britanie şi Europa au fost operaţiuni sub acoperire. Dintr-o perspectivă istorică acest lucru nu ar fi deloc surprinzător. Aceste operaţiuni au fost o practică standard – modus operandi – la multe popoare, deşi de obicei nu obţinem dovezi, decât după mai mulţi ani. De exemplu, fiecare război în care SUA au fost implicate şi-a avut propriul incident fals din Golful Tonkin, sau înşelătoria armelor de distrugere în masă, într-o formă sau alta. Este o formulă care funcţionează. Mobilizarea urgentă a opiniei publice, trecerea promptă fără dezbatere la autorizarea de rezoluţii şi legislaţii. De ce ar fi diferit războiul împotriva terorismului?

În ceea ce priveşte motivul: în timp ce musulmanii au suferit în urma acestor evenimente dramatice, bancherii noştri de elită au reuşit să creeze o infrastructură de stat poliţienesc care să poată fi folosită pentru a face faţă rezistenţei previzibile a poporului sau haosului civic, care ar putea apărea în timp ce îşi pregătesc calea spre viitorul post-capitalist. Odată cu colapsul, planurile de salvare şi eşecul total în a urma orice fel de strategii eficiente de recuperare, semnalele sunt foarte clare: sistemul va fi lăsat să se prăbuşească de tot, eliberând astfel terenul pentru o „soluţie” proiectată în prealabil. Ground Zero poate fi văzută ca o metaforă, cu economia capitalistă reprezentată de turnurile gemene. Iar derivatele toxice ilustrează faptul că prăbuşirea este de fapt o demolare controlată.

Mi se pare inevitabil, având în vedere mulţimea de semnale, ca legea marţială să fie parte a procesului de tranziţie, chipurile pentru a face faţă problemelor de colaps economic[4]. Poate un colaps în lanţul de aprovizionare cu alimente, din cauza unei colaps în lanţul de aprovizionare cu energie. Situaţiile de urgenţă ale SUA din New Orleans şi din nou în Haiti ne oferă mai multe semnale, probe efective despre ce fel de „situaţie de urgenţă” putem aştepta. În primul rând vine securitatea forţelor de ocupaţie. Cei ce suferă în caz de urgenţă sunt trataţi mai mult ca insurgenţi decât victime care au nevoie de ajutor. În cazul Haiti, răspunsul SUA poate fi descris ca un proiect de genocid intenţionat. Când oamenii sunt prinşi sub moloz într-un cutremur, primele 48 şi 72 de ore sunt puncte absolut critice, în ceea ce priveşte ratele de supravieţuire. Când armata americană a blocat sistematic ajutoarele primite pentru aceste ore critice, întorcând echipele de urgenţă şi medicii, a pecetluit soarta a mai multor mii de oameni care ar fi putut fi salvaţi.

Ne putem imagina multe scenarii de coşmar, având în vedere aceste semnale diferite, aceste semne de rău augur. Primul şi al doilea război mondial au fost coşmaruri care s-au întâmplat cu adevărat, cu milioane de morţi, iar aceleaşi dinastii bancare au orchestrat scenariile, după care şi-au acoperit urmele. De asemenea, nu trebuie să uităm doctrina şoc în care catastrofa este văzută ca o şansă – în care „se pot face lucruri care altfel nu s-ar putea realiza”. Încă suntem afectaţi de undele de şoc care au fost trimise la 9/11 şi din nou, când sistemul financiar s-a prăbuşit. Şi şocul cu adevărat mare, prăbuşirea generală a societăţii încă nu a avut loc. Versiunea finală a doctrinei de şoc: „Dacă prăbuşirea este totală, putem realiza orice lucru rău pe care dorim să îl realizăm”.

Nu mă voi hazarda într-o presupunere despre modul în care se va desfăşura acest proces de tranziţie, dar mă aştept să fie un coşmar, de un fel sau altul. Deja populaţia în creştere fără adăpost suferă un coşmar, prin toate standardele civilizate. Intr-o zi locuieşti într-o casă a cărei valoare creşte, făcând naveta la un loc de muncă bun, iar a doua zi ieşi cu familia în stradă. Acesta e un coşmar. Perioada de tranziţie va fi dificilă, dar va fi o tranziţie temporară, ca un război. Şi la fel ca un război, va permite reconstrucţia economică şi socială în perioada următoare.

Gândiţi-vă cum au fost transformate social şi politic Japonia şi Germania în timpul procesului de reconstrucţie de după război. Acestea au fost exerciţii de inginerie socială, la fel ca şi transformările precedente de sub Mussolini şi Hitler. Deşi rezultatele au fost destul de diferite, în fiecare caz o prăbuşire/înfrângere totală a reprezentat preambulul unei reconstrucţii. Un colaps total al economiei capitaliste este pur şi simplu aplicarea unei formule dovedite. A doua parte a formulei va fi o nouă ordine socială, sau poate o ordine socială veche sau un amestec. Ceva adecvat unei economii de comandă, lipsite de dezvoltare.

Aceasta este prima parte din războiul împotriva terorismului: a permis crearea infrastructurilor de stat poliţienesc, necesare pentru a face faţă colapsului societăţii şi pentru a oferi securitate în procesul de reconstrucţie.

(va urma)

Note Razboi intru Cuvant:

1. In sociologia stangista a autorului articolului, evolutia sistemelor sociale si politice de la o forma la alta se face in functie de mecanismele economice fundamentale – de la feudalism, de pilda, axat pe proprietatea funciara, la capitalism, bazat pe o economie a dezvoltarii si a profitului, la post-capitalism, bazat pe consum si controlul resurselor. Teza in sine poate fi utila doar pentru a intelege o dimensiune a modificarilor structurale prin care trece lumea noastra, genul de structura sociala a societatii totalitare de maine; teza, transformata in lege istorica, isi pierde insa relevanta. Nu mecanismele economice sunt motorul istoriei si nici factorul determinant al “suprastructurii” (adica al sistemului social, politic si moral), ele sunt doar o dimensiune relevanta a structurii, in sens larg, a societatii. Forta motrice a istoriei este… ceva ce se leaga si se dezeaga in duh, in partea nevazuta, nepalpabila a acesteia. In ultima instanta, gandul din inima omului, si gandurile cu care Marele Conspirator al istoriei ii vaneaza pe oameni, sunt cele care, intrupate, aduc efecte concrete in lumea vazutului.

2. Evident, bancherii nu au puterea absoluta, asa cum nimeni nu a avut vreodata putere absoluta pe pamant, fie ca s-a numit Nabucodonosor sau Alexandru Macedon, Antioh Epifaniu sau Stalin, fie ca sunt francmasoni sau altceva. Dar au avut, toti acesti “grasi ai pamantului”, ingaduinta de a-si duce pana la capat gandul lor de nebunie. Nu ar fi putut insa acestia sa faca nimic, de nu ar fi fost patimile si faradelegile la mijloc. In mod similar, nici elita actuala nu ar putea face nimic, oricate planuri de programare si reconstructie ar planui, daca nu ar fi patimile omenirii la mijloc, prin care sa poata inainta in rau.

In privinta elitelor, a puternicilor zilei, trebuie sa mentionam ca iarasi avem de-a face cu simplificare simplista din partea autorului articolului. Este evident ca bancherii sunt doar o parte a problemei, sunt doar o parte a elitei care constitutie puternicii zilei si ai vremurilor de sfarsit. Alaturi de ei sunt elitele politice, industriale, religioase, un intreg complex, de fapt, inter-dependent. O importanta deosebita in acest complex o joaca insa nu bancherii in calitatea lor de grup ce detin puterea economica, ci acea elita - fie ea bancara, industriala, statala, religioasa – care face parte dintr-un grup ideologic puternic sudat, bazat pe o serie de rituri si grade, ce se inchina unui anonim Mare Arhitect. Acest grup, care isi poate asuma, pe buna dreptate, revolutia franceza cu toate “excesele” sale teroriste, revolutiile pasoptiste, crearea bancilor centrale, experimentul comunist, precum si marea lor capodopera, Uniunea Europeana, este francmasoneria.

[3] In niciun regat “de moda veche” nu a existat domnia bunului plac. Regii, imparatii, conducatorii cetatii aveau si ei legi care circumscriau actiunile lor. Cei care nu le respectau erau tirani, uzurpatori. Iar marile genocide din istoria veche se datorau unor lideri cu idei… “reformiste”, acum a fost cazul cu Antioh Epifan, care a dorit sa uniformizeze intreaga populatie aflata sub stapanirea sa, impartita in popoare de credinte diferite.

[4] Si nu numai. Legea martiala se decreteaza si cand are loc un razboi important, in caz de cataclism major…