vineri

Sindicat contra preşedinte (2)

Traian Băsescu, Preşedintele-jucător, nu găseşte câteva milioane de dolari pentru şcolile din mediul rural şi le închide. Nu găseşte câteva milioane de dolari pentru spitalele din micile oraşe care asigură asistenţa medicală în special locuitorilor din mediul rural şi le închide.
            Traian Băsescu, Preşedintele-jucător, nu găseşte câteva zeci de milioane de dolari pentru depozite frigorifice de legume-fructe, pentru fabrici de prelucrare a laptelui şi câteva abatoare dar în schimb găseşte 10 miliarde de dolari pentru a cumpăra 46 de bombardiere F16, noi, de la americani. Exact aceasta este prioritatea nr.1 a poporului român; nu independenta alimentară (75% din alimentele pe care le consumăm sunt aduse din import) ci, România să devină un aliat de nădejde al SUA în încercarea acestora de a deveni stăpânii lumii.
            În perioadă de criză, când se taie salarii, se micsorează pensii, sunt concediati profesori, medici, politisti si alti functionari de stat, se reduc alocatiile pentru copii şi pentru persoanele cu handicap… cumpărarea a 46, 48 sau 72 de bombardiere F16 nu ar trebui supusă unui REFERENDUM NAŢIONAL?
            Să ştie şi Traian Băsescu, Preşedintele-jucător, care sunt adevăratele priorităţi ale celor 41% din populaţia României care trăieşte sub limita de sărăcie?

            Cât costă avioanele F16?
            Wikipedia ne spune că 24 de avioane F16, ar costa cam 4 miliarde de dolari plus alte 400 de milioane de dolari, cheltuieli cu formarea piloţilor. http://ro.wikipedia.org/wiki/F-16_Fighting_Falcon
Adică pentru 48 de avioane noi, România trebuie să scoată din bugetul naţional vreo 9 miliarde de dolari. La aceste cheltuieli se adaugă modificarea pistelor de aterizare, hangarele, personalul de întreţinere şi cherosenul care este „cu puţin mai scump” decât benzina fără plumb.
Chiar dacă Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în 21 septembrie, la TVR 1, că pentru achiziţia de avioane F16, România nu are bani să angajeze asemenea contracte, dar că el caută soluţii de finanţare pe termen lung, această achiziţie poate fi răspunsul pentru împrumutul făcut la FMI.

Ce se poate face cu 10 miliarde de dolari?

10 miliarde dolari = 32.831.000.000 RON

Cel mai scump tractor de vânzare pe care l-am găsit pe internet, a fost acest CLAAS AXOS 340CX: 35.000 euro = 152.351,50 RON
Să spunem că utilajele pentru el mai costă alte 15.000 de euro. Un total de 50.000 euro adică vreo 217.645 RON
În registrul fermelor avem înregistraţi aproapte 1.100.000 de fermieri.
Să facem un mic calcul:
32.831.000.000 RON : 217.645 RON = 150.846 tractoare
1.100.000 de fermieri : 150.846 tractoare = un tractor cu toate utilajele pentru grupuri de câte 7 fermieri.

 România are 2.680 de comune. Să luăm ca ipoteză de lucru, realizarea de depozite frigorifice cu spaţii de sortare şi ambalare pentru legume şi fructe. Costul estimativ: 1.000.000 euro = 4.352.900 RON
32.831.000.000 RON : 4.352.900 RON = 7.542 depozite
7.542 depozite : 2.680 comune = aproape 3 depozite de legume-fructe pentru fiecare comună din ţară.

Şi exemplele pot continua...

Manole Benieamin
Preşedintele Sindicatului agricultorilor Cultivatorii Direcţi din România

13 comentarii:

Ionutrotaru spunea...

Eu sunt de acord ca cu 10miliarde de dolari se poate face ceva in agricultura,daca as avea eu acesti banii,as infiinta o ferma de vaci,si una de pasari,pentru ca la noi in zona Dornelor nu mai exista asa ceva,cat despre avioane,sa le ia dracu noua nu ne trebuie asa ceva.

Silviu Manole spunea...

Domnule Ionut Rotaru, de acord suta la suta cu dumneavoastra.

Anonim spunea...

Da, aveti dreptate as investi nu toti dar macar jumatate in Agricultura...findca ea este temelia tarii..cind spui agricultura spui taran cind spui taran spui pamant..Iar pamantul cultivat cu inteligenta asigura hrana poporului Roman..Findca Romanul este fericit atunci cind este sanatos,inteligent,omenos atunci cind are ce pune pe masa de mincare copiilor si familiei lui.Noi poporul roman sintem caracterizati prin ospitalitatea noastra de a sevi musafirul cu o tuica,cu o slaninuta afumata,cu pine de vatra..cu un pahar de vin..Dar in ultima instanta parca nu mai sintem romani..sintem timorati,speriati mai rau ca cei din 1907..De ce ..? petntru ca ni sa sugerat ..sa vrem avioane..asta pentru ca Domnul PRESEDINTE,vrea sa fie pe placul cui?..dar daca nu ar mai fi...? Ce sar intimpla...? Considerati ca Romania are nevoie sa scoata America din ce...? Cumparind avioane noi de lupta..?Sa ne luptam cu cine...?Ne pregatim de razboi si nu stim...? Dar dupa cum observati interesele marilor puteri sint altele..PE BANI ROMANILOR (FINANTARI COMPROMISE CUMPARIND AVIOANE ..ca astea ne lipsesc noua) Ei isi fac treaba,romanii platesc avioane si mor de foame...Domnule Presedinte va ramane teritoriul Romaniei fara popoulatie findca vor muri de neajunsuri..si vor ramine generatiile viitoare datore sa plateasca avoianele cumparate de dv.oastra..!!!.Ne aparam de cine..Sa-u ne luptam cu cine...?Eu cu tot respectul pentru Dv.oastra si tot staful Guvernului nu as accepta imprumutul F.M.I. si nici nu as cumpara avioane investind atitia bani,si sprijinind interesele altora, tinind cont ca mai avem putin pina la alegeri...Eu transmit tuturor sa se trezeasca la realtate si cei de la FMI..dati afara din ROMANIA...si sa nu mai vina niciodata findca nu avem nevoie de bani lor....in cazul in care ne vom imprumuta vom ajunge mai rau cum este GRECIA...Sa-u Americani vor sa ne ia cu totul..asta este iar o socoteala a marilor puteri..CUM doreste GERMANIA SUVERANITATEA GRECIEI..Asa vom ajunge si noi, daca nu vom spune stop imprumuturilor FMI.Si daca am fi obligati sa i luam acesti bani ar putea fi folositi in agricultura,sanatate,educatie.UN POPOR ,care nu are sanatate si educatie si agricultura acela nu mai este popor ..Baza unei tari este Agricultura cu toate ramurile ei,Sanatatea cu toate ramurile ei si EDUCATIA cu toate ramurile ei...As infinta Fondul National al Agricultorului din Romania (F.N.A.R.) si as dezvolta FONDUL NATIONAL AL SANATATI DIN ROMANIA (F.N.S.R.Fondul National al Educatiei din Romania (F.N.E.R.) si alte Organizati care apoi sa r administra singure.aceste Organizatii ar fi cu filiale pe judete si.pe tara.Fara avioane ,parasute si alte mecanisme de lupta..Romania este o tara pasnica.POPORUL ROMAN ESTE UN POPOR PASNIC CARUIA II PLACE PACEA SI LINISTEA SI UN NIVEL DE TRAI DECENT CU DREPTUL LA DEMNITATE SI LIBERTATE.

Iar acum intrebarea care se pune este urmatoarea: Unde sunt partidele din opozitie si ce atitudine au fata de aceasta afacere? Pentru jefuirea tarii de ce nu reactioneaza?

Adrian spunea...

Avioanele pensionate de multi ani-gunoaiele F16 ,ale unchiului Sam, nu trebuie achizitionate! Cu banii respectivi se pot face irigatii in agricultura s.a.m.d. Penionari, sanatate, persoane cu handicap etc. Avem atatea nevoi in tara asta...

Silviu Manole spunea...

Sa speram ca viitorii guvernanti vor face asa...

Valentina spunea...

Raspuns potrivit de la Ana Blandiana:

Eu cred

Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?

Sergiu Marius spunea...

Stimate Domn Manole Silviu dar dvs ca Preşedintele Sindicatului agricultorilor Cultivatorii Direcţi din România ce demersuri ati facut in vederea ajutorarii agricultorilor?? Probabil este nevoie de accele avioane ....totusi nu facem decat sa aruncam pisica moarta la Cotroceni. Argumente pot fi pro si contra N.

Silviu Manole spunea...

Ca Secretar al Sindicatului agricultorilor Cultivatorii Directi din Romania, va pot transmite ca noi facem tot ce este posibil pentru a ajuta la dezvoltarea agriculturii si a satului romanesc. Intocmim planuri de afaceri pentru agricultorii care doresc sa acceseze fonduri europene, ii ajutam sa se organizeze in asociatii si grupuri de agricultori, iar pe plan politic, cerem legiferarea termenului de "intreprinzator agricol", legiferarea "Codului rural si al pescuitului", reducerea TVA la 9% si rezolvarea altor probleme mai mari sau mai mici...

Iar Traian Basescu ca presedinte a CSAT este implicat direct in achizitionarea acestor avioane de vanatoare si bombardament F16 de care noi, locuitorii din mediul rural, care reprezentam 43% din populatia Romaniei, nu avem nevoie atat timp cat facem agricultura ca in Evul Mediu cu vaca si cu sapa.
Cu stima,

Viorel spunea...

Sunt pozitii normale si de bun simt, numai ca in aceasta tara lucrurile merg asa cu se vede si sfidarea cred ca este din ce in ce mai mare.
Trebuie luata atitudine si punctul dvs. de vedere este pertinent.
Toate cele bune!

Felician Negrut spunea...

Domnilor, mare este gradina lui Dumnezeu! Cum puteti spune ca nu avem nevoie de avioanele F16? Dar de armata avem nevoie? Cate s-ar putea face daca am elimina cheltuielile cu armata! Hai sa fim seriosi si sa nu uitam in lume traim! Uitati, de ex. Ucraina ce a patit daca a ramas fara armament nuclear.
Cat despre activitatea asa-zisului sindicat al agricultorilor cultivatori directi (exista si cultivatori indirecti?), am indoieli serioase cu privire la expertiza lor profesionala! Ni se spune ca: " Intocmim planuri de afaceri pentru agricultorii care doresc sa acceseze fonduri europene". Pai ce planuri de afaceri intocmiti, cu utilaje gasite pe internet la mica publicitate? Cum puteti socoti, chipurile, ce se poate face cu 10 miliarde de dolari, daca in calcul luati pretul unui tractor second-hand, gasit pe internet? Tractorul si utilajele aferente lui, pentru dotarea unei ferme costa SUTE DE MII DE EURO! D-voastra chiar lucrati in agricultura? Ma indoiesc!

Silviu Manole spunea...

Aveți dreptate! Nu mai investim în agricultură, sănătate, infrastructură s.a. Cumpărăm vreo două submarine să ne plimbăm cu ele pe lacul Snagov. Cât despre rachete cu focoase nucleare, mai așteptăm că poate ni le trimit alții gratis.