luni

RĂDĂCINI


“Habar n-au cât sunt de importanţi!
Nu ştiu că ori de câte ori cineva, oriunde pe lumea asta, duce la gură o furculiţă, o face doar mulţumită unor oameni ca locuitorii din Viscos care trudesc din zori până noaptea târziu şi ară pământul cu sudoarea trupurilor lor ostenite şi îngrijesc de vite cu o răbdare inimaginabilă.
Sunt mai de trebuinţă lumii decât toţi cei care trăiesc în marile oraşe.”
                                                                    Paulo Coelho – Diavolul şi Domnişoara Prym

RĂDĂCINI

            Ţăranul român.... Ţăranul român, acest personaj lăudat sau blamat, pus sub reflectoare sau uitat cu nepăsare, ni se înfăţişează şi azi, ca întotdeauna, cu toată simplitatea sa, ca primul şi permanent păstrător al iubirii: al iubirii de Dumnezeu, al iubirii Cerului şi Pământului, al Naturii, al Vieţii, Omului. Şi ca rod al acestei uriaşe altruiste divinizări, ţăranul a devenit motorul existenţei noastre.
            E adevărat, când spunem “ţăran” ne gândim de obicei la acel individ neşlefuit care nu ştie decât să muncească, făcându-se una cu pământul pe care-l frământă şi cu animalele pe care le creşte aproape ritualic, trăind într-o ancestrală şi perfectă simbioză cu toate acestea. Nu ştie şi pare-se că nici nu vrea altceva. Viaţa lui e viaţa pământului şi a vietăţilor din ograda sa, şi se împarte firesc între anotimpuri şi muncile specifice acestora.
            Omul acesta care trăieşte în perfectă armonie cu Universul, nu ştie să trăiască pentru sine; se anulează din start, gândurile, sentimentele, visele sale fiind legate doar de munca şi rezultatele muncii sale.
            Este supus. Este supus lui Dumnezeu şi-l respectă ca unică autoritate. Şi tot el, ţăranul, a ştiut înaintea tuturor, fie ei gnostici şi filozofi, că totul, dar absolut tot ce-l înconjoară este născut sub semnul divinului, purtând sămânţa îndumnezeirii de la o generaţie la alta, prin timp, închinându-şi existenţa sub semnul împlinirii voinţei lui Dumnezeu, după o lege a universului pe care nu o cunoaşte prea bine dar pe care intuieşte şi o respectă cu sfinţenie.  De aceea ţăranul iubeşte necondiţionat  şi respectă tot ce fiinţează pe pământ.
            Deci ţăranul pe care-l ştim noi, neschimbat din moşi strămoşi, călător printre anotimpuri, vine din trecut şi se aşează la masa prezentului cu aceeaşi solemnă cuminţenie  ce naşte măsura în gest şi cuvânt, simplitate, bun-simţ, altruism, virtute, generozitate şi ne oferă fără cuvinte alese, cu mâinile sale mari şi bătătorite, inima-i uriaşă şi curată, alături de toate valorile naţiei noastre pe care el s-a învrednicit să le păstreze în timp, pentru veşnicie.
            Acum, neîntârziat, e vremea ca lucrurile să se schimbe. Pe acel ţăran de care vorbeam mai devreme trebuie să-l ajutăm să-şi depăşească limitele cunoaşterii sale, să-i dăm curaj să păşească spre mâine. Să ştie că nu e singur, că dincolo de graniţele ţării sale există o lume mult mai mare în care îşi poate găsi şi el locul alături de toţi cei asemeni lui, înfrăţiţi prin iubirea de Dumnezeu şi de Pământ, să ridice privirea de jos şi să privească semeţ spre viitor.  Valentina Sen

Niciun comentariu: