Nu proprietari ci administratori ai Creaţiei

Nu proprietari ci administratori ai Creaţiei

Astăzi, se aude vorbindu-se adesea de ecologie. Acestui domeniu, nota pastorală a episcopilor dedică un capitol întreg şi aceeaşi acţiune a Coldiretti în aceşti ultimi ani a crescut mult sensibilitatea opiniei publice. Iniţiativa „Satul Prieten”, insistenţa asupra calităţii şi a tipicităţii produselor, atenţia asupra impactului ambiental, opoziţia faţă de produse transgenice indică o atenţie ecologică înţeleasă în sens amplu.
Dar această atenţie are o bază sau se reduce la a fi, în sens pozitiv, o alegere impusă de piaţă pentru a putea face faţă concurenţei cu costuri mici sau, în sens negativ, o colecţie de noi norme care limitează acţiunea întreprinzătorului agricol? Sigur aceste două aspecte nu sunt de neglijat, se produce pentru a vinde, dar la rădăcina acestei „datorii ecologice” stau motivaţii mai profunde care sunt conţinute în marea „Sărbătoare a Recunoştinţei” pe care o celebrează în această perioadă lumea rurală. Pentru ce să mulţumeşti dacă nu pentru un dar primit? Motivaţia „Sărbătorii Recunoştinţei” stă în primele pagini ale „Genezei”, unde se povesteşte crearea lumii. Creatul care ne înconjoară, pământul de care depindem sunt opera lui Dumnezeu, sunt prima mărturie a existenţei sale şi a iubirii sale deoarece creatul este fructul iubirii sale. Omul este inserat în această creaţie, depinde de ea, îi face parte pentru că provine din pământ şi în pământ se întoarce.
Creatul devine prima şcoală de viaţă a omului: însuşi Iisus, anunţând Evanghelia, face mereu referire la ritmurile naturii (gândiţi-vă la parabola semănătorului, la imaginea păstorului, la imaginea seminţei şi a câmpului unde cresc grâu bun şi neghină (neghină = „zizzania în limba italiană, n.t.) liturghia ia de la natură simbolurile sale cele mai puternice: apa, uleiul, lumina, pentru a nu mai vorbi de pâine şi vin).
Omul, spuneam, face parte din creat, de el depinde, dar de el se şi deosebeşte. Dacă este adevărat că Dumnezeu a creat omul din pământ, este tot atât de adevărat că a insuflat în el (Spiritul) Duhul său. Omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, omul este dorit de Dumnezeu ca un fiu şi toată creaţia devine un act de iubire către el. În asta stă toată ambiguitatea vieţii noastre semnată de măreţie şi mizerie. Omul, într-adevăr, experimentează în fiecare zi măreţia sa în libertatea sa, în capacitatea sa de a crea, de „a domina” natura, dar experimentează şi mizeria sa în suferinţă, în oboseala muncii, în moarte şi în chiar puterea sa de a face alegeri greşite. Psalmul 8, adunând toate acestea, recită aşa: „dacă privesc cerul tău, opera degetelor tale, luna şi stelele pe care tu le-ai pus, ce este omul ca să-ţi aminteşti de el şi fiul omului ca să-i porţi de grijă? Şi totuşi l-ai făcut cu puţin inferior îngerilor, cu glorie şi onoare l-ai încoronat!” Continuând lectura „Genezei” se descoperă că tot creatul este încredinţat omului, care nu-i este proprietarul ci custodele, responsabilul.
Din această situaţie existenţială a omului derivă „Sărbătoarea Recunoştinţei”: omul, căruia creatul îi este încredinţat, mulţumeşte pentru darurile lui Dumnezeu şi în acest a mulţumi îşi aminteşte că nu el este stăpânul ultim al lumii şi a pământului în faţa căruia are mereu un mare respect. De la acest a şti să mulţumeşti derivă atenţia privind protejarea creatului, atenţia privind calitatea vieţii, a interveni în natură privind mereu la binele tuturor. De la acest a şti să mulţumeşti derivă şi crescânda conştientizare că munca agricolă nu are doar scopul (de altfel fundamental) de a produce hrană, dar şi de a contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii având grijă de lumea în care trăim. Nu este secundar ca activitatea rurală să menţină în stare bună zonele muntoase, zonele mlăştinoase şi aşa mai departe. Aceasta este o valoare adăugată a muncii agricole de primă importanţă şi a recunoaşte aceasta este înainte de toate a deveni conştienţi de o mai mare responsabilitate şi deci de o mai mare implicare în propria muncă.
Atenţia ecologică se naşte din asta: respectarea creatului pentru că este darul lui Dumnezeu şi din dominarea sa pentru binele tuturor pentru că ce a fost creat este un dar pentru toţi. Multele legi pe care le avem astăzi pentru apărarea animalelor şi a pământului, desigur sunt discutabile şi pot fi îmbunătăţite ca toate legile, dar, chiar dacă uneori grele, sunt o cucerire, un pas înainte pentru un raport just cu lumea ce ne înconjoară.
De la a noastră „Sărbătoare a Recunoştinţei” Se deschid noi orizonturi: sunt sfidări desigur mobilizatoare dar şi exaltante. Poate că munca agricolă, dacă va accepta aceste sfidări, va putea să-şi reamintească un adevăr fundamental pentru orice activitate a omului şi anume că simplul câştig nu este singurul criteriu şi, poate nici măcar cel mai important. De altfel, de fiecare dată când am uitat asta, am plătit mereu consecinţele în manieră apăsătoare.
Articol de Don Marco De Rossi
Consigliere ecclesiastico Coldiretti
„il Coltivatore veneziano”, novembre 2005Traducere de Manole Benieamin