Importanţa sectorului agricol

Importanţa sectorului agricol
Agricultura şi silvicultura acoperă o mare parte din suprafaţa totală a UE şi au un rol important în organizarea, dezvoltarea şi conservarea lumii satului şi a echilibrului său. Lărgirea UE va influenţa viaţa cotidiană a fiecărui cetăţean fie din Europa celor 15 cât şi din noile State membre, în particular în sectorul agricol.
Producţia agricolă se distinge de celelalte sectoare ale economiei, ca de exemplu industria şi serviciile, pentru că depinde de ciclurile de viaţă ale plantelor şi animalelor, de anotimpuri şi climă, de fertilitatea solului şi aprovizionarea cu apă…
Agricultura stă la baza lanţului alimentar. Acest sector este deci esenţial şi are ca prim obiectiv să producă alimente pentru om şi pentru animale, furnizând şi produse ne-alimentare industriei. Are obligaţia de a respecta normele metodelor de producţie (tradiţionale sau biologice) şi de a garanta calitatea şi siguranţa sanitară a alimentelor.
În afară de faptul că ei produc resurse alimentare indispensabile vieţii, agricultorii au un rol important pentru mediul înconjurător întrucât ei sunt primii care trebuie să protejeze bogăţia peisajelor şi a bio-diversităţii. Agricultura contribuie de asemenea la vitalitatea zonelor rurale şi la menţinerii unei dezvoltări teritoriale echilibrate:
- garantează conservarea peisajelor şi drumurilor, întreţinerea pădurilor şi păşunilor pentru a limita catastrofele naturale,
- păstrează bio-diversitatea europeană, fauna şi flora,
- luptă împotriva deşertificării zonelor rurale şi suprapopularea oraşelor,
- favorizează dezvoltarea mediului rural şi extinderea infrastructurilor la sate, - dezvoltă activităţi economice în zone puţin populate şi creează locuri de muncă în zonele rurale.
Faţă de Europa celor 15 unde în agricultură lucrează doar 4% din forţa de muncă activă şi 13,4% în noile ţări membre ale UE, în România lucrează în agricultură 37,7% din forţa de muncă activă (fără a lua în calcul pensionarii şi locuitorii din oraşe care au gospodării şi pământ la ţară).
În agricultura românească întâlnim mare întreprinderi şi asociaţii agricole născute în cursul procesului de restructurare agricolă, orientate către piaţă, dar care din cauza metodelor de producţie utilizate adesea sunt ineficiente economic. Se poate ca în timp acest mod de a lucra pământul să suporte alte restructurări şi ca importanţa lor să scadă.
Pe de altă parte avem mici ferme familiale care, în mod frecvent, au mai ales ca obiectiv autoconsumul familial. Astăzi, aceste mici ferme trebuie să facă faţă limitărilor de ordin tehnologic şi financiar. Pot totuşi crea, în viitor, cu sprijinul corespunzător de care au nevoie o clasă de agricultori privaţi cu o orientare comercială.
Ce numim ’’agricultură sustenibilă’’?
La întâlnirea la vârf de la Rio în 1992 apare conceptul de ’’dezvoltare sustenibilă’’. Acest concept aplicat agriculturii constituie o sfidare pentru agricultură care trebuie:
- să rămână din punct de vedere economic eficientă,
- să furnizeze produse salubre şi de calitate,
- să respecte resursele naturale cum ar fi apa, soarele şi aerul, aplicând metode de producţie care protejează mediul înconjurător,
- să permită agricultorilor să trăiască în regiunile lor, lucrând în ferma agricolă a lor.
Trebuie ’’să se practice o agricultură care răspunde necesităţilor noastre fără să compromită resursele naturale pentru generaţiile viitoare’’.

Manole Benieamin