Legislatia agricola româneasca, comparativ cu cea italiană

Regimul fiscal al exploataţiei agricole
1.Notiunea juridica de exploataţie agricolă şi necesitatea formulării unei definiţii în dreptul fiscal cu scopul de a stabili viitoarele evoluţii şi cercetări în domeniu.

Tema acestei lucrări concentrându-se pe aspectele fiscale ale exploataţiei agricole şi pe susţinerile comunitare ale sectorului agricol, impune să ne oprim mai întâi la definirea agri-culturii,agricultorului şi a exploataţiei agricole în dreptul fiscal şi civil.
Nucleul sectorului primar îl reprezintă cultivarea pământului, creşterea animalelor şi anumite activităţi clasice de prelucrare a produselor respective. Dar dezvoltarea tehnologică reduce implicarea factorului uman în favoarea factorului capital, conducând la exploataţii agricole de dimensiuni tot mai mari.
Cercetarea ştiinţifică a favorizat stabilitatea producţiei, creşterea gamei şi a cantităţii de produse agricole oferită pieţei, conservarea acesteia înainte de a fi introduse în consum şi alte numeroase avantaje ce au caracterizat evoluţia sectorului. Dar nu putem uita şi „dezavan-tajele” pe care cercetarea ştiinţifică le-a adus agriculturii: de la folosirea masivă a insecticide-lor, fungicidelor şi erbicidelor, până la organisme modificate genetic. Aceste problematici au caracterizat dezbaterile privind oportunitatea la nivel comunitar de susţinere a agriculturii biologice sau a tehnicilor clasice în defavoarea noilor oportunităţi.
Important s-a dovedit şi factorul socio-cultural care a influenţat activitatea agricolă orientând-o către noi frontiere (agricultură biologică şi agroturism).
Limitându-ne totuşi doar la aspectul normativ, problema definirii în plan juridic nu es-te simplă, existând multiple definiţii de activităţi agricole destul de diferite între ele.
Reg.n.1782/2003,art.2,lit.c):
„Prin activitate agricolă se înţelege: producerea, creşterea sau cultivarea de produse agricole, implicit recoltarea, mulsul, creşterea şi custodia animalelor cu finalităţi agricole, ca şi menţinerea pământului în bune condiţii agronomice şi de mediu în sensul art. 5.”
Art.2135,Codice civile, Italia: Întreprinzător agricol
„Este întreprinzător agricol cel ce exercită o activitate îndreptată către cultivarea fon-dului(funciar n.t.), a silviculturii, a creşterii animalelor şi activităţile conexe.
Se consideră conexe activităţile îndreptate către prelucrarea sau livrarea de produse agricole, când intră în exerciţiul normal al agriculturii.”

Încercând să definim întreprinzătorul agricol se poate spune că este cel care „desfă-şoară o activitate directă pentru îngrijirea şi dezvoltarea unui ciclul biologic sau a unei faze necesare a acestui ciclu cu caracter vegetal sau animal, care utilizează sau poate utiliza tere-nul, pădurea sau apele dulci, sărate sau marine”.

„Informaţii generale pentru fermieri, privind plăţile directe pe suprafaţă în anul 2007”, pag.21/34, 12.Definiţii:
„Fermier -o persoană fizică sau juridică sau un grup de persoane fizice sau juridice cu statut juridic conform dreptului naţional, sau un grup de membri a căror exploataţie se găseşte pe teritoriul Comunităţii şi care exercită o activitate agricolă.”

Ordonanţa nr.20 din 26 ianuarie 2006:
Art.1.-(1)Programul „Fermierul” este un ansamblu de măsuri menite să sprijine realizarea proiectelor de investiţii în agricultură, precum şi a celor de dezvoltare rurală.
(2)Programul „Fermierul” se adresează producătorilor agricoli din mediul rural care doresc să îşi organizeze o fermă familială cu caracter comercial de un anumit profil şi care este condusă şi administrată de către proprietar împreună cu membrii familiei.”
Art.2.-Pentru accesarea Programului „Fermierul” este necesar ca terenul agricol pe care se realizează investiţia să fie deţinut cu titlu de proprietate şi/sau cu contract de arendare sau concesiune, potrivit legii.
Obs. O persoana fizică (SINGUR) care deţine teren agricol cu titlu de proprietate şi/sau cu contract de arendă şi care nu vrea să se asocieze, de ce să nu aibă acces la fondurile de investi-ţii dacă taxele şi impozitele le plăteşte oricum , conf. art. 74, 75, 76 ş.a. din CODUL FIS-CAL?

# Exploataţia agricolă este considerată ca exerciţiu al dreptului de a folosi terenul, o pură exploatare a energiei genetice a pământului. Eventuala vânzare a produselor nu cade în sfera codului comercial; „vânzarea pe care proprietarul sau cultivatorul o face cu produsele pământului său sau cultivat de el” nu constituie act de comerţ. Agricultura trebuie să constitu-ie deci un sector sustras complet legii comerciale, rămânând exclusiv în domeniul dreptului civil.
Prelucrarea şi vinderea produselor agricole se configurează ca „desfăşurare naturală a ciclului productiv agricol”.

a. Preponderenţă: activitatea de prelucrare desfăşurată de agricultor trebuie să fie reţinută ca agricolă dacă nu asumă importanţă preponderentă. Invers, atunci când mâna de lucru şi maşi-nile au preponderenţă, activitatea trebuie considerată comercială. În sfârşit, dacă agricultorul, prelucrează şi vinde fie produse proprii, fie produsele altcuiva, activitatea poate fi considerată agricolă numai dacă acestea din urmă nu sunt preponderente.
b. Autonomia (sau criteriul necesităţii): activitatea de prelucrare a produselor nu îmbracă aspect comercial atunci când se configurează nu ca activitate autonomă ci ca activitate necesa-ră vinderii acelor produse.
c. Complementaritate: activitatea de prelucrare se înţelege agricolă atunci când este îndrep-tată către integrarea funcţiei productive menţinând caracterul instrumental al acesteia. Invers, dacă activitatea se configurează ca activitate total distinctă de producţie, cu scop economic propriu, ea asumă aspect comercial.
d. Normalitate: după acest criteriu, trebuie să se ţină cont de ceea ce în mod normal intră în activitatea agricolă. Este vorba, în mod evident, de un criteriu extrem de flexibil care face referire, în fiecare moment la agricultură aşa cum rezultă din uzanţele cunoscute.
Acest ultim criteriu, pentru elasticitatea sa şi pentru capacitatea de a se adapta în orice moment practicii agricultorilor şi evoluţiei tehnicii agricole poate conduce de la ideea de în-treprindere ca activitate profesională (activităţi liberale) la cea de întreprindere ca act de co-merţ, apărând definiţia normativă de „FERMIER” ca „specie” a „genului” întreprinzător .

ORDONANŢA nr.20 din 26 ian.2006
Art.3.-(1) În sensul prezentei ordonanţe, prin fermă familială cu caracter comercial se înţelege exploataţia agricolă constituită din membrii unei familii sau rudele acestora până la gradul IV inclusiv, care desfăşoară activităţi economice în mod independent, iar peste 50% din produc-ţia realizată este valorificată pe piaţă.
Considerăm că trebuie acceptată locuţiunea „întreprinzător agricol”, cu următoarea definiţie:
„Întreprinzătorul agricol este persoana care exercită o activitate directă de cultivare a fondului funciar, a silviculturii, creşterea animalelor şi chiar activităţi conexe de manipulare, depozitare, prelucrare,comercializare şi valorificare a produselor, care intră în exerciţiul nor-mal al agriculturii.”
Această definiţie poate determina două categorii distincte de activitate:
- activitate esenţialmente agricolă: cultivarea pământului, silvicultură şi creşterea animalelor care exprimă esenţa agriculturii şi atribuie calitatea de întreprinzător agricol (profesiune libe-rală) şi
- activitate conexă, adică nu agricolă în sine, dar astfel pentru că este desfăşurată de cineva care practică una din activităţile esenţialmente agricolă şi de aceea conexă agriculturii.
Elementul comun al activităţii esenţialmente agricole trimite la fondul funciar care devine „element de referinţă de neeliminat” al întreprinderii (exploataţiei) agricole.
Dacă pentru cultivare, co-legarea cu pământul este clară iar pentru activitatea silvică este suficient să aminteşti că nu este altceva decât „cultivare de pădure”, mai puţin imediat apare co-legarea creşterii animalelor cu fondul funciar. Cu privire la aceasta se poate afirma că utilizarea termenului „animale” indică necesitatea legării oricărei activităţi de producţie animalieră la natura agrară (a fondului funciar). Orice activitate zootehnică are în fondul fun-ciar factorul său productiv esenţial şi de aceea zootehnia însăşi este activitate agricolă, „activi-tate îndreptată spre exploatarea fondului funciar şi a productivităţii sale naturale”.
Obs. De verificat legătura pe care o face legiuitorul român intre nr. de animale şi suprafaţa de teren deţinută.
# „Se rămâne agricultor chiar şi când pe lângă activitatea de exploatare a pământului se desfăşoară şi alte activităţi conexe.” (c.c. italian art.63-de verificat)
Pentru a subzista conexiunea se cere ca exercitarea activităţii principale şi activitatea conexă să fie făcute de acelaşi întreprinzător agricol.
Dar aplicând cu rigurozitate acest principiu, se exclude posibilitatea de a vorbi de acti-vităţi conexe când acestea sunt desfăşurate de o societate ai cărei asociaţi exercită în mod in-dividual activitate esenţialmente agricolă.
Referirea la fondul funciar nu se mai poate face în cazul culturii ciupercilor, plantelor hidroponice (plante cu rădăcinile cufundate în soluţie de apă cu săruri nutritive), creşterea animalelor în baterii. Dar prin natura produselor obţinute şi aceste activităţi sunt agricole.

Teoria agrobiologică
„Activitatea productivă agricolă constă în desfăşurarea unui ciclu biologic privind creşterea de animale sau vegetale, care apar legate direct sau indirect de exploatarea forţelor şi resurselor naturale şi care se rezolvă din punct de vedere economic în obţinerea de fructe”.
Criteriul calificativ propus se bazează pe implicita considerare că activitatea agricolă are ca obiect creşterea de plante şi animale în timp ce pământul este un suport care poate chiar lipsi. Această definiţie poate schimba noţiunea de întreprindere (exploataţie) agricolă.
„Pot fi definite agricole toate activităţile de control şi exploatare a unui ciclul biologic de natură vegetală sau animală şi care constituie una sau mai multe etape necesare derulării acestui ciclu”. (Loi d’orientation agricole nr. 1202 / 30.12.1988, art. 2 et Code Rural)
Este activitate antreprenorială agricolă numai când se intervine în ciclul biologic al plantelor şi animalelor cu scopul de a le favoriza dezvoltarea şi deci creşterea, adică de a sti-mula obţinerea de la acestea a anumitor produse cum ar fi: fructele, laptele, etc., cu aceasta confirmând necesitatea intervenţiei umane pentru obţinerea acestor rezultate. Vânătoarea şi recoltarea fructelor din flora spontană, chiar dacă sunt organizate şi destinate pieţei nu pot fi considerate activităţi agricole, cu excepţia cazurilor legiferate în mod explicit (fructe de pădu-re, ciuperci, plante medicinale).
Recent, emanarea de norme comunitare cu caracter definitoriu de natură mai generală au con-dus la acceptarea tezei existenţei unei definiţii comunitare a întreprinderii(exploataţiei) agri-cole.
„Prin activitate agricolă se înţelege: producerea, creşterea sau cultivarea de produse agricole, implicit recoltarea, mulsul, creşterea şi custodia animalelor cu finalităţi agricole ca şi menţinerea pământului în bune condiţii agronomice şi ambientale în sensul art. 5.”
(Reg.n.1782/2003,art.2,lit.c)

Asemenea definiţie asociază existenţa întreprinderii agricole de produs.
Sistemul fiscal nu poate renunţa la problema definirii activităţii agricole din motive de impo-zitare si este posibil sa întâlnim chiar doua definiţii pentru cele doua sectoare principale de impozitare:TVA si impozite directe.
Ex. din Italia
Art.4 din D.P.R.26 oct.1972,n.633, în materie de TVA, consideră activitate de întreprindere exerciţiul „ pentru profesiune obişnuită, chiar daca nu exclusivă, de activităţi comerciale sau agricole conform art.2135 si art.2195 din c.c., făcând deci, scurt, un apel la noţiunea din drep-tul civil”.
Art.32DPR 22 dec. 1986, n.91, Testo unico delle imposte sull reddito (T.u.i.r.) dispune in schimb că , pentru impozitele directe( asupra cărora se concentrează această lucrare in legătu-ră cu ajutoarele comunitare pentru agricultură),se consideră activitate agricolă cultivarea tere-nului, silvicultura, producţia de vegetale cu structuri fixe sau mobile, creşterea animalelor şi activităţile privind manipularea, conservarea, prelucrarea, comercializarea si valorificarea produselor agricole.
Articolul 32, PROFITUL AGRICOL
1.Profitul agricol este constituit din partea de profit mediu ordinar a terenurilor, imputabilă capitalului de exerciţiu şi muncii de organizare implicate, în limitele potenţialităţii terenului, în exerciţiul activităţii agricole desfăşurată pe acesta.
2.Sunt considerate activităţi agricole:
a) activităţile îndreptate către cultivarea terenului şi silviculturii;
b) creşterea animalelor cu furaje ce pot fi obţinute cel puţin pe sfert de pe teren şi activităţile
îndreptate către producţia de vegetale prin utilizarea de structuri fixe sau mobile, chiar provi-zorii,dacă suprafaţa destinată producţiei nu depăşeşte dublul terenului pe care există producţia înseşi.
c) activităţile la care face referire alin.3, art.2135 c.c.,îndreptat către manipulare, conservare, prelucrare, comercializare şi valorificare, chiar dacă nu sunt desfăşurate pe teren, a produselor obţinute prevalent din cultivarea fondului(funciar n.t.) sau din pădure sau din creşterea anima-lelor, cu referire la bunurile individualizate, la fiecare doi ani şi ţinând cont de criteriile alin.1, cu decretul Ministerului economiei şi a finanţelor pe baza propunerilor Ministerului politicilor agricole şi forestiere.
3.Cu decretul Ministerului de finanţe, concertat cu Ministerul agriculturii şi pădurilor, a fost stabilit pentru fiecare specie de animale numărul de capete care intră în limitele prevăzute la lit. b) a alin.2, ţinând cont de potenţialitatea productivă a terenurilor şi de unitatea furajeră necesară speciei crescute.
4.Nu se consideră producătoare de profit agricol terenurile indicate în alin.2, din art. 27.

Deci, noţiunea de activitate agricolă conţinută în Tuir rezultă „ afine” celei din art. 2135c.c. dar prezintă anumite diferenţieri.
Argumentul a fost tratat pe larg în doctrină şi, în lumina noii versiuni a art.2135c.c. ca urmare a decretului din 18 mai 2001 s-a ajuns la necesitatea reformulării noţiunii fiscale de „între-prindere agricolă” avertizând in acelaşi timp că cele doua definiţii, civilă si fiscală, nu este necesar să coincidă.
Supunerea la taxe pe baze cadastrale(posesia fondului funciar si disponibilitatea sa) in sensul art.26 si 33 Tuir.
Art.32,alin.1, stabileşte că dă loc la venit agricol desfăşurarea de activităţi agricole „pe el”(pe fondul funciar) şi pune limite ulterioare privind potenţialitatea terenului.
Vezi:lit.c),art.32 şi modificările aduse prin L.n.350/2003(pt. sens contrar)
Dacă intr-adevăr în art. 32 Tuir pentru activităţile „conexe” consistând în manipularea, con-servarea, prelucrarea, comercializarea şi valorificarea produselor obţinute din cultivare sau creşterea animalelor, nu se pune condiţia ca activitatea să se desfăşoare pe fondul funciar, este
tot adevărat că terenul trebuie totuşi să existe pentru ca activitatea conexă să poată fi considerată agricolă şi taxată corespunzător.
Cu alte cuvinte, locuţiunea „chiar dacă nu se desfăşoară pe teren” consimte desfăşurarea acti-vităţii conexe în afara fondului funciar, fără ca aceasta să-şi piardă natura agricolă dar nu con-simte să se facă abstracţie de existenţa terenului.
Pe de altă parte, art. 32, alin. 2, lit. C), cere totuşi ca activitatea de manipulare şi prelucrare (sau altele) să privească produsele obţinute preponderent din cultivarea fondului funciar sau creşterea animalelor desfăşurată pe acesta. Şi aceeaşi condiţie vine cerută de-a dreptul de art. 56-bis,Tuir, pentru produsele neindividualizate de decretul ministerial cu scopul de a aplica acestor activităţi (definite în rubrica „alte activităţi agricole”),în cadrul profitului de întreprin-dere, un regim forfetar de determinare a bazei impozabile.

Articolul 56-bis. ALTE ACTIVITĂŢI AGRICOLE
1.Pentru activităţile îndreptate către producţia de vegetale, exercitate dincolo de limitele sta-bilite de art. 32, alin.2 ,lit. b), profitul relativ părţii excedentare contribuie la formarea profitu-lui de întreprindere cu însumarea corespunzătoare la profitul agricol relativ la suprafaţa pe care există producţia, proporţional cu suprafaţa excedentară.
2.Pentru activităţile îndreptate către manipularea, conservarea, prelucrarea, valorificarea şi comercializarea produselor diferite de cele indicate în art. 32, alin. 2, lit. c), obţinute prevalent
din cultivarea fondului (funciar n.t.) sau din pădure sau din creşterea animalelor, profitul este determinat aplicând însumarea respectivelor operaţiuni înregistrate sau supuse înregistrării la efectele de impozitare pe valoarea adăugată, derivate din astfel de activităţi, coeficientul de 15% pe profitabilitate.
3.Pentru activităţile îndreptate către furnizarea de servicii la care face referire alin.3 din art. 2135 c.c., profitul este determinat aplicând însumarea de prestări echivalente(în bani sau în natură) a operaţiunilor înregistrate sau subiect de înregistrare la efectele de impozitare pe va-loarea adăugată, rezultând din asemenea activităţi, coeficientul de profitabilitate de 25%.
4.Dispoziţiile alineatelor 1,2 şi 3 nu se aplică subiecţilor prevăzuţi în art.73. alin.1, lit.a), b) şi
d), ca şi societăţilor în nume colectiv şi în comandită simplă.
5.Contribuabilul are facultatea de a nu se supune prevederilor acestui articol. În acest caz
opţiunea sau revocarea pentru determinarea profitului în mod normal se exercită cu modalită-ţile stabilite de regulamentul repurtând norme pentru reordonarea disciplinei opţiunilor în ma-terie de impozite pe valoarea adăugată şi a impozitelor directe, conform decretului Preşedinte-lui Republicii din 10 nov. 1997,n. 442, şi modificările ulterioare.

Aceasta conduce evident la concluzia că dacă asemenea activităţi se desfăşoară în afara fon-dului funciar şi făcând abstracţie de acesta, asemenea activităţi nu pot să fie definite altfel decât comerciale, cu finalitate fiscală şi asta independent de faptul că şi activităţile agricole la care se referă art. 56-bis dau loc la profit de întreprindere.
Sub aspectul definirii, trebuie evidenţiat că chiar în interiorul aceluiaşi Tuir nu este posibil să se identifice un spaţiu univoc pentru întreprinderea agricolă având în vedere că în afara art.32,art.55, alin.1 din Tuir stabileşte că „pentru exerciţiu de întreprindere comercială se înţe-lege exerciţiul (…) activităţilor indicate la literele b) şi c) a alin. 2 din art. 32, care depăşesc limitele aici stabilite.
Printre altele, aceasta nu este unica distincţie de făcut cu referire la întreprinderea agricolă din moment ce normativa fiscală prevede regimuri diverse dacă activitatea agricolă este exercitată de întreprinderi individuale, societate simplă, instituţii necomerciale sau societăţi comerciale( SRL, SA etc.), vezi art. 73, alin.1, lit. b) din Tuir
Astfel de regimuri se pot diferenţia şi ulterior, în funcţie de opţiunile operate de contribuabil şi consimţite de legiuitor.