România, ţara în care nimic nu se poate şi totul este posibil

Românii au tendinţa de a respinge sau a tăgădui tot ceea ce pune sub semnul întrebării ideile lor preconcepute. Nu ne place să auzim nimic ce ar putea răsturna edificiul părerilor pe care ni le-am elaborat cu atâta grijă sau ideile care cu multă migală ne-au fost inoculate de părinţi, prieteni, profesori sau politicieni.

Dar de unde are stilul de viaţă forţa aceasta de a se apăra? Cum se explică ataşamentul nostru faţă de el? Stilul de viaţă este un mijloc prin care ne exprimă pe noi înşine. Este o cale de a spune lumii cărei categorii aparţinem noi. Şi totuşi aceasta explică prea puţin importanţa uriaşă pe care o are pentru noi. Cauza reală pentru care stilul de viaţă are o semnificaţie atât de mare pentru noi este că alegerea unui model de stil de viaţă reprezintă o luptă decisivă în războiul purtat de fiecare dintre noi împotriva presiunilor zdrobitoare de opţiuni posibile. Putem alege să rămânem în ţară, să nu facem nimic altceva decât să ne plângem că nu am avut noroc în viaţă; putem alege să emigrăm şi să fim tot timpul cu gândul la ceea ce am lăsat în urma noastră; putem alege să ne trăim viaţa acasă şi să ne zbatem să o facem cât mai confortabilă; putem alege orice.

Hotărârea conştientă de a ne alege un model în viaţă, ne scuteşte de nevoia de a lua într-o secundă mii de decizii de mică importanţă. Putem alege să fim ţărani şi atunci ştim că un agricultor se ocupă de creşterea animalelor,  cultivarea cerealelor şi a legumelor sau putem alege să fim orăşeni, cu tot confortul din mediul urban dar trăind dintr-un salariu mai mic sau mai mare şi trezindu-ne la pensie cu o sănătate distrusă din cauza poluării şi atunci vom încerca să trăim sănătos şi… unde în altă parte decât la ţară, adică mai devreme sau mai târziu vom re/deveni tot ţărani. Odată angajaţi în favoarea unui stil de viaţă, putem elimina numeroase forme de îmbrăcăminte şi comportamentale, numeroase idei şi atitudini care nu corespund stilului adoptat de noi. Tânărul care optează pentru tipul de student protestatar (atât de mediatizat imediat după Revoluţie, dar care de-a lungul anilor a ales să se resemneze în faţa vieţii, şi asta nu datorită lipsei de conştiinţă socială a lor, cât din cauza absenţei oricărui sprijin din partea celor „maturi”) nu-şi iroseşte energia punându-şi întrebări chinuitoare pentru a şti dacă să voteze pentru un partid sau altul.

Angajarea într-un anumit gen de viaţă constituie, aşadar, o super-decizie. Este o decizie de ordin superior celui al multiplelor decizii pe care le luăm zilnic. Este o decizie de limitare a gamei de alternative ce ne vor preocupa în viitor. Atât timp cât rămânem în limitele stilului pe care l-am ales opţiunile noastre sunt relativ simple. Liniile conducătoare sunt clare. Grupul căruia aparţinem ne ajută să răspundem oricăror întrebări; el apără liniile directoare. Din păcate, atunci când oamenii iau o decizie, nu se implică complet. Ei vor privi tot timpul in jur să vadă care este reacţia celorlalţi. Dacă prietenii sau rudele îl vor lăuda pentru alegerea făcută va spune mândru: „Aşa este, vedeţi ce deştept sunt eu?” Dacă însă cei din jur îl vor privi cu neîncredere, românul se va dezice imediat de acţiunile şi ideile sale de teama reacţiilor celor din jurul său. Pe scurt, este vorba de laşitatea de a-şi susţine acţiunile şi de a-şi apăra ideile şi credinţa (şi nu mă refer la credinţă în sensul religios).

O altă reacţie a neimplicării totale în deciziile adoptate de fiecare în viaţa personală mai este şi invidia. Trăim aproape tot timpul cu impresia că dacă am fi ales altă cale, ar fi fost mult mai bine. Pentru că în ultimii ani s-a făcut atât de multă vâlvă şi au fost destul „lupte de clasă”, voi exemplifica doar trei categorii, deşi ar putea fi extins la mult mai multe.

Orăşenii îi invidiază pe ţărani că au. Da, ţăranii au şi păsări, şi un porc în ogradă, unii mai au şi vaci sau oi, fără ca nimeni să îşi pună întrebarea cât munceşte un ţăran pentru a avea grijă de animalele sau culturile sale. Credeţi că un ţăran, va putea să îşi încuie gospodăria şi să plece pentru o săptămână la munte sau la mare? Vă înşelaţi; cine ar mai rămâne în urmă să hrănească animalele sau să ude legumele? 

Ţăranii îi invidiază pe orăşeni că spre deosebire de câteva magazine săteşti, ei au mult mai multe oferte. Da, orăşeanul se duce la muncă şi lunar primeşte un salariu. Ţăranului nu îi intră bani în buzunar decât toamna; în restul anului el cheltuie pentru a avea ce recolta toamna, iar pe urma trebuie sa chibzuiască fiecare bănuţ să îi ajungă până la recolta următoare.

Cea de-a treia categorie o reprezintă cei care locuiesc în mediul rural şi lucrează în mediul urban. Ei încă nu s-au rupt de locurile în care au crescut dar nici nu doresc să se adapteze la viaţa de oraş. În ciuda aparenţelor, această categorie de oameni este cea mai fericită: ei beneficiază de avantajele ambelor medii. Lunar îşi primesc salariile din mediul urban, ca angajaţi, iar în timpul liber sunt agricultori şi produc pentru familiile lor şi surplusul ajunge pe pieţele din oraşe.

Dar când stilul nostru de viaţă este brusc sub semnul întrebării, când ceva sau cineva, o calamitate sau un Guvern prost, ne obligă să-l reconsiderăm trebuie să luăm o nouă super-decizie. Suntem puşi în faţa necesităţii dureroase de a ne transforma nu numai pe noi înşine, dar şi imaginea pe care o avem despre noi înşine.

Este o situaţie dureroasă, deoarece, eliberaţi de angajamentul faţă de un stil de viaţă dat, rupţi de trecutul care i-a dat naştere, noi am pierdut orice apartenenţă. Şi, ceea ce este şi mai rău, principiile noastre fundamentale sunt puse sub semnul întrebării şi trebuie să reconsiderăm fiecare nouă decizie vitală, singuri, fără garanţia unei politici precise, bine definite. Pe scurt, trebuie din nou să facem faţă poverii zdrobitoare a opţiunilor posibile. Şi iarăşi vom lua decizii în care nu ne vom implica cu toată inima… şi iarăşi vom aştepta reacţiile celor din jur cu privire la faptele noastre, iar mai târziu, uitând de neimplicarea noastră totală, ne vom mira de ce ne merge aşa de prost.

Manole Silviu