Ce are domnul Preşedinte V. Ponta. cu PD-L şi cu T. Băsescu îl priveşte. Pe mine ca ţăran român mă interesează dacă USL are o politică nouă pentru agricultură; ca de nostalgiile lui I. Iliescu şi a tuturor “specialiştilor în agricultură” care nu pot gândi decât în cuvinte simple: IAS, CAP, CUASC sunt nu satul ci …pur şi simplu scârbit. Dacă domnul Ponta are altă şcoală şi se poate debarasa de trecut, inclusiv aruncând la coşul de gunoi Preşedintele de onoare al PSD… cine ştie… este posibil să merg şi eu la vot… după foarte mulţi ani şi să votez USL. Până atunci îl rog să semneze şi dumnealui petiţia on-line Codul rural şi al pescuitului pentru ca până la proba contrarie doar noi ţăranii mai gândim şi mai simţim româneşte în ţara asta.
Ca să fiu agricultor, în oct.’91 am cumpărat un grajd de la fostul CAP Priponeşti, mai târziu am cumpărat aproape 10 ha de pământ arabil, mi-am plantat vie, pomi fructiferi şi un colţ de pădure, am cumpărat animale şi păsări pe care le-am crescut şi înmulţit, după puterile mele şi conjunctura pieţei. Şi multe flori! Imaginile sunt postate pe pagina mea de pe Facebook, deci sunt accesibile tuturor. Deci eu sunt agricultor.
După ce am stat şi am cujetat adânc, cred ca am început să pricep ce-i cu uimirea unora; “ţăran” versus “exprimare şi gramatică perfectă”. Eu, trăind printre ţărani, care, ca oşteni ai Ţării îşi păzesc glia şi graiul, mi se pare atât de normal să vorbesc frumos şi corect încât nici nu-i mai dau atenţie modului de exprimare fiind ceva firesc aşa cum tot firesc este şi la consătenii mei. Daca dumneavoastră credeţi că ţăranii sunt inculţi, eu ţăranul roman din Priponeşti, Galaţi trebuie să fiu prost pentru că aşa vedeţi dumneavoastră ţăranii? Nu! Eu am avut profesori foarte buni aici în sat la clasele 1-8, am avut profesori foarte buni şi la şcoala profesională (gr. sc. al CSG) şi la liceul seral (lic.ind.met. din acelaşi grup şcolar) şi am avut profesori buni şi pe la ASE. Şi ca să vă ajut să vă schimbaţi părerea despre ţărani; vorbesc fluent câteva limbi europene, ceea ce este foarte util pentru a urmări activitatea legislativă a UE privitor la agricultură, activitatea Comisiei pentru agricultură a UE, activitatea COPA-COGECA şi activitatea sindicatelor cu care suntem în relaţii de prietenie sau înfrăţiţi gen: Federazzione Coltivatori Diretti, Confederazzione Italiana Agricoltori şi… alţii.
Dar pentru cineva care trăieşte într-un mare oraş cosmopolit gen Bucureşti unde încă de pe vremea lui Eminescu veneau “…în sfatul ţării să se-admire/ bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire”…mda… s-ar putea să fie într-adevăr o problemă. Iar dacă acel nefericit mai participă şi la întruniri ale organizaţiei PSD Bucureşti prezidate de M. Vanghelie… da, gramatica limbii române începe să creeze probleme. Este vorba de sistemul de referinţă: ţăranii se gândesc la Creangă şi Eminescu iar alţii la Adrian Copilul Minune. Liber de la Vodă Ghica!
De bună seama că şi I. Iliescu are meritele lui dar din nou intervine sistemul de referinţă; pentru foştii activişti PCR şi securişti, Iliescu este un erou, un salvator, un mântuitor care i-a scăpat mai întâi când a interzis pedeapsa cu moartea în ian.’90 şi i-a scos din puşcării, este drept că folosindu-se de liberalul Quintus, în ’91. Pentru mine personal şi pentru mulţi alţi ţărani, Iliescu a fost un blestem. Pentru mine este doar un criminal care, sper să fie judecat şi condamnat cât mai este în viaţă. Oricum istoria îl va condamna. Despre I. Iliescu prefer să nu vorbesc; ştiu ceea ce ştiu trăit pe pielea mea. Când în ian.’90 a anunţat că FSN devine partid politic şi când a negat că ar fi afirmat vreodată că “FSN nu va deveni partid politic” am simţit că mă prinde disperarea, a doua zi, 24 ian. m-am înscris în PNŢ-CD Galaţi şi m-am retras din FSN Direcţia Sanitară Galaţi unde eram atunci. Ştiu cât rău mi-a făcut mie personal şi familiei mele şi de aceea pentru mine este …o hidoşenie, un monstru ieşit din incubatoarele staliniste.
Dar ca să nu spuneţi că sunt cârcotaş, vă rog să îmi spuneţi cinstit: răsturnarea Guvernului Roman în sept. ’91 a fost un act legal ori o lovitură de stat? Guvernul Stolojan validat de Iliescu a fost un guvern legitim? Poate vă miraţi ce treabă am eu ca ţăran cu aşa ceva. Ei bine, prima grija a Guvernului Stolojan a fost să facă protecţie socială a orăşenilor pe seama ţăranilor impunând preţ fix la 20 de produse alimentare de bază lăsând libere toate preturile din aval şi amontele producţiei agricole. Ca urmare a acelei măsuri am avut primul faliment şi a trebuit să închid micuţa mea ferma de porci făcută cu bani munciţi de mine în Belgia.
Părerile mele politice le-am exprimat destul de clar dea lungul timpului în revista Ţăranul Român, proprietate a sindicatului agricultorilor Cultivatorii Direcţi din România, sindicat fondat în 15 ian.2006, eu fiind membru fondator şi Preşedinte ales al acestuia. Am dreptul să pun condiţii în calitate de cetăţean: voi vota USL dacă prezintă un program pentru agricultură, deoarece de două luni nu a depăşit faza de proiect şi ăla foarte “subţire”. Am dreptul ca cetăţean să cer PSD-USL să fie deschis pentru dialog cu agricultorii; dacă nu accepta dialogul nici eu nu sunt obligat să îi votez chiar dacă sunt sătul până peste cap de tâmpeniile lui Băsescu şi a miniştrilor săi incompetenţi. Iar prezenţa lui I. Iliescu acolo, mă face să îmi aduc aminte de toate necazurile pe care le-am avut din cauza lui ca membru PNŢ-cd din ian. 1990 şi ţăran la Priponeşti, Galaţi din sept. 1991. Este o problemă personală şi nu încerc să influenţez absolut deloc pe ceilalţi membri ai sindicatului care sunt liberi să fie membri ai oricărui partid sau nu, să voteze pe cine vor sau nu. Dar de legi pentru agricultură avem nevoie ca de aer şi de aceea insist să cer o adresă de contact a comisiei pentru agricultura a PSD-USL. Evident ca PSD-USL este liber să accepte dialogul ori să îl respingă; aşa voi şti şi eu cu cine am de a face.
Dar mă adresez domnului Ponta pentru probleme prezente şi anume: 1. un program coerent şi aplicabil pentru agricultură; 2. legislaţie compatibilă cu cea a UE din domeniu, tocmai pentru că domnul Ponta îmi cere votul. Lui m-am adresat cu privire la problemele care ne privesc pe noi toţi, nu numai pe agricultori, ACUM! Şi mi-am exprimat părerea că ar fi bine să se debaraseze de “resturile” trecutului pentru că nu da bine la imagine. Aceşti oameni sunt depăşiţi, nu se pot adapta şi nu pot gândi în noul context: proprietatea asupra pământului este privată şi România este membră a UE deci, volens nolens trebuie să respecte Regulamentele UE privind Politica Agricolă Comună. Despre poziţia mea şi a sindicatului pe care îl reprezint puteţi să consultaţi revista Ţăranul Român on-line fondată în ian. 2006 odată cu înfiinţarea sindicatului agricultorilor Cultivatorii Direcţi din România; acest sindicat a fost înfiinţat împotriva interdicţiei Guvernului Năstase materializată în art.2 din L.54/2003, articol care contravine art.20 şi art.40 din Constituţia României, art. 11 a UE şi art. 23 din Declaraţia universala a drepturilor omului şi pentru care suntem cu recurs la CEDO.
Am convingerea că trebuie să avem legi clare, coerente şi aplicabile pentru a putea depăşi aceasta stare de tranziţie perpetuă care începe să devină normalitate. De ani buni sindicatul nostru insistă pentru definirea agricultorului ca termen juridic şi a propus termenul de întreprinzător agricol după definiţia data în CC italian la art.2135.
Pe mine acum mă preocupă foarte puţin trecutul şi cu atât mai puţin vinovaţii şi vinovăţiile; mă preocupă prezentul şi viitorul agriculturii româneşti deci implicit viitorul meu şi al copiilor mei. Trebuie să se termine cu haosul legislativ în domeniul agriculturii. Abia după 20 de ani avem în sfârşit un NOU COD CIVIL care va intra în vigoare din oct. a.c. (nu se ştie cum de vreme ce încă nu există şi Codul de Procedură) dar… în acest CC la capitolul agricultură se vorbeşte doar despre…arendaşi?! Nimic despre arendatori, nimic despre proprietarii fondului, nimic despre cei care exploatează fondul… încât, în disperare de cauză, sindicatul nostru, prin INAC (Institutul Naţional de Asistenţă pentru Cetăţeni - o fracţiune a sindicatului) a lansat o petiţie on-line către Parlament pentru adoptarea unui COD RURAL şi al PESCUITULUI după modelul codului rural francez.
Mai mare ruşinea pentru partidele politice; în timp ce ele se ceartă pentru putere ţăranii au iniţiative legislative!!! De nici nu mai ştii ce să crezi?! Au probleme de sănătate mentală?! intelectuală?! morală?! sau toate la un loc… Şi ce putem spune de V. Ciorbea care nu poate concepe un PNŢ-CD decât cu persoana sa Preşedinte etern şi tot dă partidul în judecată şi îl poartă de mulţi ani prin tribunale? Este ţărănist sau duşmanul nostru?
Bravo naţiune, halal să-ţi fie!
Manole Benieamin,
Preşedintele sindicatului agricultorilor Cultivatorii Direcţi din România şi Preşedintele INAC
articol preluat din revista Taranul Roman, nr. 24, august 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu