marți

CHESTIUNI ALAMBICATE


Economia subterană a reprezentat dintotdeauna un pericol nu doar pentru România ci şi pentru celelalte state ale lumii. Interpretată ca fiind o epidemie din punct de vedere financiar,  aceasta antrenează toate clasele sociale, toate instituţiile şi în general o mare parte din sectorul privat, aducând prejudicii aparatului de stat egale cu PIB-ul sau cu împrumuturile efectuate de la Fondul Monetar Internaţional.
Pentru a cuprinde în câteva cuvinte acest fenomen, este necesar să facem un raport cu ceea ce presupune corupţia şi formele pe care aceasta le îmbracă la nivelul tuturor păturilor sociale, clase sau religii, indiferent dacă vorbim de favoritisme, mituire, delapidare sau pur şi simplu despre sacoşa cu „o mică atenţie” dată funcţionarului public sau medicului pentru pensionarea anticipată pe caz de boală. Aceste acte ilicite constituie infracţiuni nu numai din punctul de vedere al prejudiciului adus statului sau cel al legislaţiei actuale dar şi din punct de vedere moral dat fiind faptul că taxele şi impozitele ajung în buzunarul „bolnavilor închipuiţi”.
Privit însă din alt punct de vedere, acest flagel nu poate decât să încetinească evoluţia tărilor dat fiind faptul că, rata economiei subterane este mai mare în fostele ţări comuniste, Austria înregistrând cel mai mic procentaj, alături de Luxembrug, adică mai mic de 10 % din PIB. Dacă  în clasamentele efectuate România ocupă locuri fruntaşe alături de Bulgaria şi statele baltice, valoarea estimată a economiei subterane presupunând 37,10% din PIB (sursă Econtext), în anul 2010  pierderile rezultante s-au estimat la 45 miliarde de euro, iar în 2011, la 44 miliarde de euro.
Economia subterană în România este asociată în general cu evaziunea fiscală, traficul ilegal de tutun, arme sau droguri, prostituţie, angajare „la negru”, furt, jocuri de noroc ilegale, activităţi cum ar fi munca în gospodărie, cerşitul, crimă organizată, neplata impozitelor sau dispariţia firmelor înainte de efectuarea plăţilor, profitul obţinut de pe urma acestor activităţi aflate în afara circuitului bugetar conducând la obţinerea veniturilor semnificative care antrenează în general toate clasele sociale, fondurile rezultante fiind reinjectate în menţinerea şi dezvoltarea activităţilor criminale. Dimensiunile diferă în funcţie de sistemul economic al fiecărei ţări în parte şi de motivaţia aparatului de stat de a reduce în mod drastic aceste tipuri de activităţi caracterizate prin existenţa unui tradiţionalism şi tolerare a acestui gen de activităţi în vederea atingerii unui nivel optim de dezvoltare.
 În privinţa diminuării acestui tip de infracţiuni aparatul de stat a luat măsuri drastice, însă de cele mai multe ori acestea rămân la stadiul de pact unde părţile implicate în această ecuaţie nu sunt dispuse să denunţe, dat fiind faptul că acest lucru presupune o scădere a veniturilor din economia personală. Actualul guvern, prin schimbarea codului penal şi a codului de procedură penală nu îşi propune altceva decât înăsprirea pedepselor în toate sferele de activitate, însă personajele cu relaţii sus puse rămân totuşi în afara legii, acest lucru demonstrând faptul că în general oamenii nu sunt egali în faţa legii, elita fiind considerată privilegiată din toate punctele de vedere.
Dacă în România anilor 2011 căutăm o stabilitate atât din punct de vedere economic cât şi din punctul de vedere al protecţiei oferite de către aparatul de stat faţă de individ, este absolut necesară conştientizarea efectelor nocive pe care le are economia subterană  vis a vis de situaţia actuală a ţării noastre: ieşirea din criză ar fi mult mai rapidă, împrumuturile realizate de ţara noastră ar fi mult mai repede lichidate, iar nivelul şomajului ar scădea, economia individuală schimbându-se într-un mod favorabil. În acest caz mă întreb dacă elita politică şi implicit aparatul de stat ar avea vreun interes în rezolvarea acestor chestiuni.
Loredana Terec - Vlad

Niciun comentariu: