Economia subterană a reprezentat dintotdeauna un pericol
nu doar pentru România ci şi pentru celelalte state ale lumii. Interpretată ca
fiind o epidemie din punct de vedere financiar, aceasta antrenează toate clasele
sociale, toate instituţiile şi în general o mare parte din sectorul privat,
aducând prejudicii aparatului de stat egale cu PIB-ul sau cu împrumuturile
efectuate de la Fondul Monetar Internaţional.
Pentru a
cuprinde în câteva cuvinte acest fenomen, este necesar să facem un raport cu
ceea ce presupune corupţia şi formele pe care aceasta le îmbracă la nivelul
tuturor păturilor sociale, clase sau religii, indiferent dacă vorbim de
favoritisme, mituire, delapidare sau pur şi simplu despre sacoşa cu „o mică
atenţie” dată funcţionarului public sau medicului pentru pensionarea anticipată
pe caz de boală. Aceste acte ilicite constituie infracţiuni nu numai din
punctul de vedere al prejudiciului adus statului sau cel al legislaţiei actuale
dar şi din punct de vedere moral dat fiind faptul că taxele şi impozitele ajung
în buzunarul „bolnavilor închipuiţi”.
Privit însă
din alt punct de vedere, acest flagel nu poate decât să încetinească evoluţia
tărilor dat fiind faptul că, rata economiei subterane este mai mare în fostele
ţări comuniste, Austria înregistrând cel mai mic procentaj, alături de
Luxembrug, adică mai mic de 10 % din PIB. Dacă în clasamentele efectuate
România ocupă locuri fruntaşe alături de Bulgaria şi statele baltice, valoarea
estimată a economiei subterane presupunând 37,10% din PIB (sursă Econtext), în
anul 2010 pierderile
rezultante s-au estimat la 45 miliarde de euro, iar în 2011, la 44 miliarde de
euro.
Economia subterană în România este asociată în general
cu evaziunea fiscală, traficul ilegal de tutun, arme sau droguri, prostituţie,
angajare „la negru”, furt, jocuri de noroc ilegale, activităţi cum ar fi munca
în gospodărie, cerşitul, crimă organizată, neplata impozitelor sau dispariţia
firmelor înainte de efectuarea plăţilor, profitul obţinut de pe urma acestor
activităţi aflate în afara circuitului bugetar conducând la obţinerea veniturilor
semnificative care antrenează în general toate clasele sociale, fondurile
rezultante fiind reinjectate în menţinerea şi dezvoltarea activităţilor
criminale. Dimensiunile diferă în funcţie de sistemul economic al fiecărei ţări
în parte şi de motivaţia aparatului de stat de a reduce în mod drastic aceste
tipuri de activităţi caracterizate prin existenţa unui tradiţionalism şi
tolerare a acestui gen de activităţi în vederea atingerii unui nivel optim de
dezvoltare.
În
privinţa diminuării acestui tip de infracţiuni aparatul de stat a luat măsuri
drastice, însă de cele mai multe ori acestea rămân la stadiul de pact unde
părţile implicate în această ecuaţie nu sunt dispuse să denunţe, dat fiind
faptul că acest lucru presupune o scădere a veniturilor din economia personală.
Actualul guvern, prin schimbarea codului penal şi a codului de procedură penală
nu îşi propune altceva decât înăsprirea pedepselor în toate sferele de
activitate, însă personajele cu relaţii sus puse rămân totuşi în afara legii,
acest lucru demonstrând faptul că în general oamenii nu sunt egali în faţa
legii, elita fiind considerată privilegiată din toate punctele de vedere.
Dacă în
România anilor 2011 căutăm o stabilitate atât din punct de vedere economic cât
şi din punctul de vedere al protecţiei oferite de către aparatul de stat faţă
de individ, este absolut necesară conştientizarea efectelor nocive pe care le
are economia subterană vis
a vis de situaţia actuală a ţării noastre: ieşirea din criză ar fi mult mai
rapidă, împrumuturile realizate de ţara noastră ar fi mult mai repede
lichidate, iar nivelul şomajului ar scădea, economia individuală schimbându-se
într-un mod favorabil. În acest caz mă întreb dacă elita politică şi implicit
aparatul de stat ar avea vreun interes în rezolvarea acestor chestiuni.
Loredana Terec - Vlad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu