duminică

Populatie agresiva, caut solutie miraculoasa

13 Iunie 2010Alin Popescu
Din pacate, asta am devenit. Si incep sa cred ca jignesc istoria atunci cand spun despre noi ca am mai fi un popor. Da, te-ai saturat de lupul moralist, iar eu sunt departe de-a fi unul. Am partea mea de gunoi pe care am preferat sa il ascund sub pres. Si acum lumea mea s-a transformat intr-un loc urat mirositor. Te invit sa citesti un text neplacut si sa rezisti pana la capat. La final, imi poti spune orice ai de spus.


Cum putem schimba lucrurile? Nu-mi spune sa incep cu politicienii. Habar n-am cine sunt ei. Cunosc nume si chipuri, glasuri si citate celebre, dar nu i-am vazut niciodata in carne si oase. N-am cum sa-i schimb, din moment ce nu-i pot atinge. Asa ca poate m-ar ajuta sa gandesc la scara mai mica. La scara blocului, cum ar veni.


Trei povesti reale

Intr-o dimineata, un vecin a incercat sa aduca niste glastre cu flori (erau niste muscate ale caror flori "curgeau" peste glastre) la parterul unui bloc. Imediat, batranele de la parter si-au dovedit utilitatea atunci cand au prognozat dezastrul pe care avea sa-l aduca aceasta schimbare: "o sa ne ceara bani mai multi femeia care face curatenie, ca acum trebuie sa ude si florile", "o sa le fure", "sigur vrea el ceva cu florile astea, maine-poimaine aduce si niste scaune si o masa si zice ca e a lui casa scarilor", etc etc. Dupa doua zile, florile devenisera mai importante ca apa calda, iar omul le-a luat si le-a dus la tara. Deh, idiotul isi inchipuise ca locatarii s-ar fi bucurat poate de prospetimea unor plante. Si ca le-ar fi trecut prin cap sa puna apa din cand in cand la amaratele de plante. A fost intamplarea care l-a determinat pe omul nostru sa-si ia adio de la sentimentul de comunitate in bloc. Multi dintre vecinii tai fac asta chiar acum. Devin parte din tendintele vremurilor.


Intr-un spital, nu conteaza unde, o asistenta alesese sa nu primeasca spaga. A rezistat 30 de ani, pana cand, intr-o zi, apartinatorii unui bolnav i-au dat suturi in fund pentru ca le spusese ca nu sunt seringi in spital. "Sunteti toti la fel, jigodiilor. Numai spaga visati". Probabil ca a fost momentul la care femeia, invinsa in orice farama de verticalitate, si-a propus sa fie la fel ca restul lumii. Si asta li se intampla si altora, chiar in momentele in care tu citesti acest text.


Intr-o scoala, o invatatoare isi propusese sa incerce sa faca tot ce poate ea pentru ca tinerii care-i trec prin mana sa aiba educatie aleasa. Statea noaptea si desena / decupa / lipea cartoane, imagina jocuri pentru ca elevii ei sa-si petreaca bucurosi timpul invatand. Intr-o zi, statul s-a gandit sa desfiinteze clasele speciale si in clasa invatatoarei noastre a fost adus un copil amarat, cu dizabilitati mintale. Timp de o ora, acel copil amarat, prins in gandurile lui de neinteles, a spus doar... ma rog, denumirea populara pentru organul genital feminin. Din nou si din nou si din nou. Seara, toti copiii din clasa invatasera cuvantul si il repetau amuzati in fata parintilor. A doua zi, invatatoarea a primit la scoala vizita a peste zece parinti care ii cereau sa renunte la predat. "Toti prostii au ajuns sa le predea altora", "Daca nu esti in stare sa tii in frau un copil, stai acasa, femeie". Asa ca femeia noastra i-a ascultat, a dat la o parte bruma de pasiune si a regasit un sentiment mai moale, potrivit pentru vremurile pe care le traia: ignoranta. Si nu e singura in alegerea ei. Chiar astazi, mai multi profesori aleg sa predea cat de putin se poate, sa faca meditatii de la varste cat mai mici, sa priveasca elevii ca pe mici comori nedescoperite (nu in sensul clasic al sintagmei :) ), etc.


Ce gandim noi in fiecare zi

Daca am fi o armata, probabil ca ar fi vremea sa ne sune cineva retragerea. Din pacate, am vrea noi sa avem organizarea chiar si a celei mai proaste armate din lume. Asta ar insemna ca inca mai ascultam de cineva. In realitate, niciunul dintre noi nu mai ascultam de nimeni. Suntem atat de confuzi din cauza lucrurilor care ni se intampla, incat unii chiar incep sa creada ca au regasit claritatea acolo unde ea nu exista. Probabil ca, individual vorbind, deciziile pe care le-au luat oamenii din povestile de mai sus o sa ii ajute sa treaca mai usor, emotional, peste vremurile scarboase de astazi.


Dar, privind lucrurile din perspectiva unui grup de oameni, toate povestile de mai sus construiesc doar un scenariu apocaliptic. Vremurile in care, orientati mai mult spre noi decat spre societate, nu putem decat sa involuam. Si nu cred ca e nevoie de zeci de ani pentru ca mugurii involutiei sa-si arate "binefacerile". Sistemul de sanatate este prabusit, chiar daca el inca mai e tinut artificial in viata. Cine nu crede asta sa mearga intr-un spital. Educatia inRomania este doar o speranta pentru naivi. Inhibata de mesianismul unora, capusata de toti, scoala a devenit o discoteca fara muzica, un loc de promenada unde copiii nostri invata de mici ca lumea iti da doar daca stii sa-i dai in cap. Iar comunitatea..., aici nu mai zic nimic pentru ca probabil ne gandim cu totii la facebook ori hi5 cand vorbim de comunitate. Chestie virtuala, deh.


Si noi ce facem in tot acest timp? Urlam unii la altii, ne injuram isterizati vecinii, ii calcam pe cap pe aia care ni se par mai mici decat noi, ne desertam laturile in piata publica, cuprinsi pana in maduva oaselor de sentimentul ca e nevoie de o descarcare din cand in cand. Mai mult, ne impartim in gasti si ne reglam conturile fiecare cu fiecare, intr-un dans cretin ce pare sa ne fi rapit si ultima farama de sapiens. Felicitari!, am demonstrat ca viata e un cerc si ca maimutele se pot intoarce oricand la starea lor initiala.


Asa cum spuneam la inceput, si eu am aceleasi chestii in cap la fel ca toti oamenii de mai sus. Si eu sunt mai agresiv decat inainte, si eu sunt mai "intelept" decat inainte, si eu mi-am pierdut directia. Iar faptul ca o recunosc nu ma ajuta deloc. Dimpotriva, probabil ca ma face sa-mi dau seama cat de departe m-am afundat. Si asta ma pune pe ganduri.


Unde sa ne ducem?

Nu, solutia nu e sa plecam cu totii in alta tara. Solutia nu e sa ne tragem politicienii in teapa. Si nici sa iesim in strada sa spargem geamuri, pentru ca geamurile alea sunt ale unor oameni care s-au chinuit sa le puna acolo. Rezolvarea nu are cum sa vina din distrugere si nici din agresivitate. N-are cum sa vina din pumni in cap si picioare in gura. Solutia aia se cheama distrugere si are loc in codul penal.


Nu! Ajuta-i pe oamenii de mai sus sa-si pastreze naivitatea. Nu le sta in cale atunci cand pun flori in casa scarii. Nu le da suturi in gura cand ii intalnesti in spital. Nu le judeca viata dupa sangele care ti s-a urcat tie la cap. Cine stie, poate ei au puterea sa schimbe ceva la nivelul ala infim al cercului lor personal.


Iesirea spre lumina incepe din casa ta, din scara blocului, din scoala ta, din comunitatea ta de prieteni apropiati. Nu incerca sa schimbi la scara mare lucrurile, pentru ca n-o sa poti face asta niciodata. In viata ta, in propria ta existenta, esti singurul si cel mai potrivit antidot pentru ratare.


Noi, cei 13 oameni de la Avocatnet.ro, suntem gata sa sprijinim media o campanie care sa schimbe romanul care ajunge in paginile acestui site. Nu putem schimba Romania si nici lucrurile care se intampla dincolo de casa noastra. Daca ni te alaturi, probabil ca grupul nostru de prieteni va fi din ce in ce mai mare. Ajuta-ne sa gasim cuvinte simple, ne-am saturat de formalitati si bancuri. Ajuta-ne sa gasim oameni naivi, ne-am saturat de smecheri si barosani. Ajuta-ne sa ne pastram credinta ca nu suntem prosti pentru ca inca mai credem. Ajuta-ne sa gasim ceva in care sa credem.


Cu prietenie,

Anca Dumitrescu

Beatrice Manta

Bogdan Popa

Dan Marcu

Doru Danaila

Elena Ungureanu

George Lipanescu

Ioana Vlad

Mihaela Bogiu

Mira Niculescu

Radu Motiu

Sorina Bogiu

Alin Popescu



PS
Crezi ca gasesti o persoana careia sa-i poti recomanda jocul nostru?

2 comentarii:

horia spunea...

Am descoperit din întâmplare acest blog. Nu cred că ţaţele din faţa blocului dau nota caracteristică a populaţiei, sau profesoara neinspirată, sau asistenta care a clacat. Dar despre
acei foarte mulţi oameni de bun simţ din jurul nostru, modeşti şi tăcuţi, aceia care formează înţelepciunea discretă şi forţa latentă a neamului, ce aveţi de spus? Sau faptul că sunt mai retraşi, că nu sunt agresivi, că nu ies în faţă, că nu se iau la trântă cu nesimţiţii, vă fac să credeţi că ei nu există? Vă spun eu că există. Priviţi mai atent în jurul dvs, stimată Anca Dumitrescu, şi îi veţi descoperi. Sunt oameni care, ca şi noi, speră în timpuri mai bune, în implozia neamului prost care a acaparat conducerea ţării, speră ca viaţa să revină la normalitate, ca din noianul de nevoi şi samavolnicii să renască sentimentul de solidaritate civică, reală, nu manipulată. V-aş putea prezenta unele iniţiative civice, unele încercări de coagulare de mici segmente civice, pentru care propun atât autorului acestui comentariu, dna Anca Dumitrescu, cât şi proprietarului blogului, dl. Silviu Manole, să publicaţi adresele de e-mail pentru a vă putea contacta direct.

cu stimă Horia, Bucureşti.

Manole Silviu spunea...

Exact pe acesti oameni la care va referiti domnule Horia ii cautam, daca si dumneavoastra sunteti unul dintre ei, atunci va dau cu cea mai mare placere adresa mea de mail: manolebsilviu@yahoo.com si sper sa ne auzim cat mai curand cu idei cat mai pertinente. Este scopul organzatiei in care activez inca de la infiintarea acestuia, acela de a gasi OAMENI capabili sa gandeasca cu propriile capete si care nu isi formeaza opiniile in functie de ce canal de televiziune privesc.