miercuri

Agricultura românească văzută de Comisarul European

Ştim că dumneavoastră singur nu puteţi rezolva toate problemele agriculturii româneşti, probleme istorice, acumulate în multe zeci de ani şi că nu dumneavoastră aţi negociat capitolul VII privind aderarea României la UE. Nu va reproşăm nimic în calitate de Comisar European pentru Agricultură. Dimpotrivă, suntem mândri ca un român ocupă o funcţie atât de importantă. Suntem conştienţi că şi noi ţăranii trebuie sa fim mai activi. Trebuie să ne eliberam de fantasma statului-tătuc, trebuie să ne luam soarta în propriile mâini, trebuie sa ne asociem în organizaţii profesionale ale agricultorilor şi să ne apărăm drepturile. Deoarece nouă ne lipseşte experienţa în domeniu şi nu este de mirare după 40 de ani în care am ştiut doar de IAS şi CAP, am cerut şi am obţinut sprijinul unor sindicate ale agricultorilor din Occident…
Domnule Cioloş, dar dacă nu suntem sprijiniţi nici într-un fel de către organizaţiile abilitate, deşi de-a lungul anilor am dat dovadă de o înaltă pregătire şi profesionalism, ba dimpotrivă, ni se pun şi piedici… cum sfântul să mai putem fi optimişti?
Fragment dintr-o scrisoare trimisă de către Sindicatul agricultorilor Cultivatorii Direcţi din România domnului Cioloş
 pe 17 noiembrie 2010.
De ce merge prost agricultura românească? Iată opinia domnului Dacian Cioloş…
„Aş zice mai întâi că ne-ar prinde bine o schimbare a atitudinii faţă de beneficiari, şi nu doar una de faţadă sau de formă. Sigur, e nevoie de rigoare, e vorba de bani publici, dar beneficiarii au nevoie şi de sprijin şi de o atitudine real constructivă din partea funcţionarilor publici care se ocupă de gestiunea fondurilor. Au nevoie de claritate, de proceduri simple, fără documentaţie inutilă. De altfel, este în interesul tuturor, autorităţi publice şi beneficiari - cu cât o documentaţie este mai clară, cu atât e mai puţin loc de greşeli.”

Articolul complet poate fi gasit aici

Niciun comentariu: