Legislatia agricola romaneasca, comparativ cu cea italiana (2)

2.Întreprindere agricolă individuală şi societate simplă

Din examinarea normelor din Textul Unic apare evident faptul că pentru legiuitorul italian, haina naturală sub care se exercită activitatea agricolă este întreprinderea individuală ori pentru asociaţii, societatea simplă; numai acestor subiecţi le este permis, cu respectarea anumitor limite particulare, de a stabili baza de impozitare pe baza profitului mediu obişnuit(ordinar).

Obs. Ce prevăd legile româneşti?

Pentru alte societăţi, activitatea agricolă eventual desfăşurată, chiar şi în limitele prevăzute de art.32, rămâne totuşi subordonată sistemului de taxare a profitului de întreprindere.

Legiuitorul fiscal spre deosebire de cel civil, vorbeşte de întreprindere referindu-se doar la întreprinderea comercială,în timp ce defineşte exerciţiu pur de „activitate agricolă” acele activităţi care califică subiectul ca întreprinzător agricol, ex. art. 2135 c.c.!(18)

(18)Pentru subiecţii în discuţie sunt prevăzute formalităţi particulare pentru exercitarea activităţii.Art.2214c.c. într-adevăr, prevede obligaţia ţinerii jurnalului zilnic şi a registrului de inventar pentru toţi subiecţii care exercită activitate comercială;în consecinţă, pentru întreprinzătorii individuali care exercită activitate agricolă şi societatea simplă cărora normativa le interzice explicit exercitarea de activităţi comerciale(ex. art.2249c.c.), obligaţia de mai sus nu există. Contribuabilul are, în general, obligaţia de a ţine doar evidenţa contabilă cu finalitatea: impozit pe valoarea adăugată. Sunt scutiţi chiar şi de ţinerea registrelor obligatorii cu scop

TVA agricultorii cu un volum de afaceri sub 2582,28 euro(ex. art. 34 DPR,n. 633 din oct.1972).

Aşa cum s-a arătat în paragraful precedent, noţiunea fiscală de activitate agricolă, conţinută în art.32 din T.u.i.r., nu coincide perfect cu cea din codul civil, în modul(şi de aceea) acolo unde activitatea exercitată, chiar dacă ne duce din nou la figura de întreprinzător agricol, nu este examinată împreună cu cele considerate agricole cu finalitate de impozitare, regulile la care face referire pentru determinarea profitului vor fi numai cele proprii întreprinderilor comerciale.(19)

(19) Cu scopul de a analiza tratamentul fiscal a impozitelor în agricultură, aceste subiecte vor trebui să facă referire la regulile ordinare de determinare a profitului de întreprindere. Se reaminteşte printre altele, sub profilul care ne preocupă, că sistemul de impozitare a activităţii agricole a fost modificat ultima dată de art. 2 din Legea 24 din dec. 2003,n. 350 (bugetul pe 2004) şi de alin.423 a art.1 din Legea n. 266/23 dec.2005, modificată de art. 2 quater din D.L. n.2/10 ian.2006,conv. În Legea n. 81/11 martie 2006, în relaţie cu c.d. activitate conexă.

În orice caz, din art.32 T.u.i.r., activitatea agricolă exercitată va rezulta producătoare de profit agricol numai în măsura în care respectă condiţiile prevăzute aici. Legislatorul fiscal, într-adevăr, pune în primul alineat din art. 32.tuir, limita generică a potenţialităţii terenului pentru a prevedea apoi, în alineatul succesiv, la lit. b) şi c), limite particulare pentru activitatea indicată aici(in acest articol, n. t.).

Doctrina pare să concorde în a reţine că graniţele dictate de legiuitorul fiscal sunt expresie a co-legării necesare între activitatea agricolă cu terenul în aşa mod, încât, atunci când factorii remuneraţi de profitul agricol, adică de capitalul de exerciţiu şi munca de organizare, asumă relevanţă până a reduce fondul funciar la „PUR REZIDUU” al întreprinderii, activitatea nu

mai produce profit agricol, ci de întreprindere.

Încă de la început au fost individualizaţi pentru profiturile derivate din teren cinci factori productivi:

1) terenul - în condiţii naturale;

2) capitalul de îmbunătăţire;

3) capitalul de exerciţiu;

4) munca de organizare;

5) munca manuală.

Primii doi factori constituie capitalul funciar, remunerat la rândul său din profitul dreptului de proprietate, în timp ce capitalul de exerciţiu şi munca de organizare sunt remunerate de profitul agricol. În fine, munca manuală este singurul factor productiv exclus de la profiturile funciare fiind remunerat sub formă de stipendii(remuneraţii) şi salarii.

„Dacă cultivarea şi silvicultura pot fi şi mai profitabile printr-o mai mare şi mai bună implicare a capitalurilor şi organizării, înseamnă că aceasta este limita potenţialităţii terenului.”

Clarificat aspectul limitelor potenţialităţii terenului pentru activităţile de cultivare şi silvicultură, acestea fiind activităţi ce pot fi definite ontologic agricole, trebuie să ne oprim la limitele puse de legiuitor pentru alte activităţi:

- pentru creşterea animalelor limita este egală cu „ furajele care pot fi obţinute pe cel puţin un sfert din teren” ; (de stabilit unităţile furajere pe ha pentru fiecare categorie de calitate a terenului, n.t.)

- pentru producţia de vegetale cu structuri fixe sau mobile este necesar în schimb ca suprafaţa destinată producţiei să nu depăşească dublul celei a terenului pe care persistă producţia;

- pentru activităţile de manipulare, conservare, prelucrare, comercializare şi valorificare trebuie ca acestea să aibă ca obiect produse „obţinute prevalent” din exerciţiul activităţilor agricole.

Deci atunci când asemenea activităţi se desfăşoară in limitele citate, acestea vor produce profit agricol; invers, acolo unde aceste limitele sunt depăşite, activitatea desfăşurată „excedentar” va produce profit de întreprindere. (criterii forfetare pt. stabilirea impozitului, n.t.) Sub acest aspect trebuie să se facă o precizare sub profil definitoriu: chiar dacă legiuitorul defineşte „agricole” chiar şi activităţile excedentare (art.55,alin.2,lit.c) şi rubrica art.56-bis), numai cele cuprinse în limite consimt aplicarea sistemului de taxare bazat pe profitul mediu ordinar. Şi în confruntarea cu acestea din urmă ,deci, se asumă în principal relevanţa calificării de „agricole”. Pentru cele excedentare, menţionata calificare chiar dacă este pusă în evidenţă, asumă o importanţă limitată, deschizând subiectelor tratate regimuri de taxare forfetare, conf. art.56, alin.5, şi 56-bis Tuir. ( pentru care se trimite la paragraful succesiv, 2.2, n.t.)

Pentru a completa, se aminteşte că la activităţile menţionate mai sus trebuie să se adauge acvacultura, adică „producerea de proteine animale în mediu acvatic prin controlul, total sau parţial, direct sau indirect, ciclului de dezvoltare a organismelor acvatice – când profiturile care derivă – sunt prevalente comparativ cu cele obţinute din alte activităţi economice neagricole desfăşurate de acelaşi subiect”(art.1, Legge 5, febraio 1992, n. 102).

Asemenea activitate, sigur agricolă din punctul de vedere a dreptului civil, poate intra în regimul cadastral conf. art. 32 din Tuir numai dacă se desfăşoară pe arii înregistrate în cadastru, pentru care rezultă posibilă atribuirea de profit pe dreptul de proprietate şi agricol, în schimb, dacă se exercită în ape marine sau lagunare, în mod obişnuit sub-merse şi lipsite de profit agricol, trebuie să fie considerate producătoare de profit de întreprindere.