Criteriile de la Copenhaga

Criteriile de la Copenhaga (menţionate în tratatul de la Amsterdam)
Ţara candidată trebuie să fie:
- o democraţie stabilă, care garantează respectul drepturilor omului şi tutelarea minorităţilor;
- să posede o economie viabilă în măsură să facă faţă presiunilor concurenţiale şi forţelor pieţei în interiorul Uniunii;
- să poată îndeplini obligaţiile legislative legate de adeziune; asta înseamnă acceptarea normelor şi regulilor Uniunii în propria legislaţie naţională şi aplicarea lor eficientă prin intermediul structurilor administrative adecvate.
Pentru toate ţările candidate, contactele luate cu UE se concretizează în acorduri de asociere, în parteneriate de adeziune, în elaborarea de sisteme naţionale privind acceptarea hotărârilor comunitare.
Acestor proceduri sunt legate ajutoarele specifice (finanţări PHARE, ISPA sau SAPARD) şi a ajutoarelor specifice a Băncii Europene de Investiţii (BEI). În această fază de pre-adeziune, ţările participă la programele şi agenţiile UE: sunt de exemplu, asociaţi ai lucrătorilor Agenţiei europene a mediului înconjurător sau a celor ai ’’Observatorului european al drogurilor şi toxico-dependenţei’’ sau a multora încă.
Pentru toate Statele candidate, dar în ritmuri diverse contactele luate cu UE se finalizează în acorduri de asociere, în parteneriate de adeziune, în elaborarea de sisteme naţionale de adoptare a acquis-ului comunitar. Acquis-ul comunitar reuneşte mai mult de 80.000 de pagini de sisteme comunitare în vigoare în UE. Textele sunt împărţite în 31 de capitole: libera circulaţie a bunurilor, capitalurilor şi a persoanelor, libertatea de a presta servicii, legislaţie relativă la firme (întreprinderi), politica concurenţei, agricultură, pescuit, politica transporturilor, fiscalitate, uniunea economică şi monetară, statistică, politică socială şi ocupaţie, energie, politică industrială, întreprinderi mici şi mijlocii, ştiinţă şi cercetare, educaţie şi formare profesională, telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei, cultură şi politică audio-vizuală, politică regională şi coordonarea instrumentelor structurale, mediul înconjurător, tutelarea consumatorilor şi a sănătăţii, cooperare în sectoarele justiţiei şi a afacerilor interne, uniune vamală, relaţii externe şi de securitate comună, control financiar, dispoziţii financiare şi de bilanţ, şi altele.
Enunţarea listei, în sine, ilustrează importanţa UE în viaţa noastră de zi cu zi.
Manole Benieamin