„Pământul este al plugarilor şi numai al plugarilor”

„Pământul este al plugarilor şi numai al plugarilor”

ALEXANDRU CALOTĂ – deputat

După confiscarea moşiilor, făcută în primăvara anului 1945, de plugari, ajutaţi de muncitorii aparţinând Partidului Comunist Român, se impunea votarea acestei legi.

Întârzierea ei ar fi adus următoarele:

1. Refacerea – într’o măsură oarecare a moşiilor de odinioară;
2. Fărămiţarea excesivă a micii proprietăţi rurale;

Vom examina amândouă aceste puncte, spre a vedea, ce mântuitoare pentru plugărime este legea nouă a circulaţiei bunurilor agricole.

După exproprierea din 1921, cea mai mare proprietate urma să fie de 250 ha, şi aceasta numai în regiunile cu populaţie rară şi complect îndestulată de pământ.

Ceeace ar însemna doar câteva excepţii.

În imensa majoritate a cazurilor, nu putea fi în 1945, moşie mai mare de 150 hectare.

Totuşi s’au găsit în primăvara acelui an, moşii de 1.000, 2.000 – ba şi mai mult – de hectare.

De unde provenea această diferenţă? Din următoarele cauze:

1. Unii mari proprietari înşelaseră plugărimea în 1921, oprindu-şi o cotă mult mai mare decât cea legală;
2. Casa Rurală, instituţie în care erau oploşiţi brătieniştii şi maniştii, închidea ochii când o moşie se vindea. Ea nu o cumpăra pentru plugari – cum era obligată prin legea ei de organizare – ci lăsa să o cumpere un alt moşier.
3. dar mai mult decât aceste două cauze, a contribuit la refacerea – în bună măsură – a moşiilor ciocoieşti, legea lui Ion Mihalache din 1929, care dădea frâu liber să cumpere, dela plugarul sărac şi plin de datorii, orice moşier sau chiabur , pământul cu care plugarul fusese împroprietărit.

Şi astfel au început să se refacă moşiile.

Iar dacă Guvernul Dr. Petru Groza, nu lua repede măsuri, procesul acesta al pierderii pământului de plugari, ar fi mers mai departe.

Prin noua lege însă, nu vor putea cumpăra pământ, decât numai plugarii adevăraţi, muncitori personal de pământ şi care au – ei şi familiile lor – până la 15 hectare.

Toţi acei exploatatori ai muncii pământului – din sate şi oraşe – care trăiau comod din exploatarea muncii plugarilor au fost înlăturaţi .Organele de Stat, instituite prin această lege, veghează, în întreaga ţară la respectarea ei. Dar, în afară de autorizarea de dobândire, legea mai prevede şi dreptul de preempţiune al Statului, pentru terenurile de peste 5 hectare.

Numai după ce este întrebat Statul, dacă doreşte să cumpere acel pământ, pentru a-l întrebuinţa înţelept şi a satisface anumite nevoi şi numai dacă Statul refuză, vânzătorul unui teren mai mare de 5 hectare, îl poate vinde, dar nici el oricui, ci tot numai la plugari, muncitori de pământ.

Tot prin această lege s’a fixat suprafaţa de 2 hectare, limită sub care pământul rural nu poate fi împărţit.

A fi continuat mai departe cu fărâmiţirea, fără nici o margine a terenurilor agricole, cu totul nerentabile şi în care plugarul şi familia lui, oricât ar fi muncit, ar fi fost osândit să rămână totdeauna tot sărac lipit pământului. Ar fi însemnat ca peste 2-3 generaţii, făşiile de pământ să ajungă atât de înguste , încât, atunci când ar fi arat omul, boul din dreapta să calce pe un ogor străin şi boul din stânga, pe alt ogor străin!

O altă măsură înţeleaptă şi democrată a legii este anularea vânzărilor făcute, în regiunile bântuite de secetă, din luna August 1946 şi până la depunerea legii.

Mii de plugari chinuiţi de foame, privind cu durere la copiii care se stingeau din lipsă de hrană şi-au vândut, în acele luni de pacoste, cu lacrămi în ochi, pământul lor de muncă, pentru un coş de porumb, pentru o baniţă de grâu.

Acum aceşti plugari şi-au recăpătat pământurile cotropite de exploatatori şi de chiaburii satelor!

Iată, prieteni plugari, o lege atât de bună şi folositoare pentru plugărime.

Când Guvernele maniste şi brătieniste din trecut, urmăreau, prin legile lor, sărăcirea plugărimii şi aducerea ei în stare de iobăgie, pentru a o putea exploata şi domina mai uşor. Guvernul dr. Petru Groza şi Parlamentul ţării creiază prin această lege, dreptul plugarului şi numai al plugarului, asupra pământului şi roadelor lui, pentru ridicarea economică, culturală, şi sanitară a satelor noastre!

Almanahul plugarului, 1948. Editura „Frontul plugarilor”

Deci aşa zisa reformă agrară din 1945 a fost un pretext pentru a dezbina lumea satelor transferând şi în mediul rural lupta de clasă. După lichidarea moşiilor, a început vânătoarea celor care deţineau între 10 şi 15 ha, numiţi chiaburi, după lichidarea acestora a început vânătoarea mijlocaşilor, care deţineau între 5 şi 10 ha. Aşa că în 1962 colectivizarea agriculturii s-a încheiat. S-au refăcut latifundiile numite acum Întreprinderi Agricole de Stat (IAS), Cooperative Agricole de Producţie (CAP), Complexe Unice Agroindustriale de Stat şi Cooperatiste (CUASC) şi parcele adică loturi în folosinţă reduse doar la 0,1 ha în anii ’80 condiţionate şi acestea de munca prestată gratuit. Până şi ogrăzile ţăranilor erau considerate proprietatea CAP şi loturi în folosinţă.